Important

Recomandările polițiștilor din cadrul Biroul Siguranța Școlară cu ocazia reluării cursurilor în învățământul preuniversitar

Începând cu data de 05.05.2021 s-au reluat cursurile în învățământul preuniversitar, cu prezența fizică a elevilor, în funcție de scenariile de funcționare propuse pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar de către Consiliile de Administrație ale acestora.
Astfel, în județul Maramureș există 361 de unități de învățământ care își desfășoară cursurile după scenariul 1, cu participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, iar 35 de unități după scenariul 2, adică cu participarea fizică a tuturor preșcolarilor, elevilor din învățământul primar și clasele terminale.
Cu această ocazie, polițiștii maramureșeni vor veghea și monitoriza procesul de afluire/defluire în/de la unitățile de învățământ, astfel încât să se asigure un climat de siguranță care să contribuie la acumularea de noi deprinderi și cunoștințe în urma activităților didactice specifice.
De asemenea, polițiștii Biroului Siguranță Școlară vă reamintesc faptul că, în conformitate cu regulamentele școlare în vigoare și prevederile Ministerului Sănătății, este interzis, atât accesul în școală, cât și în curtea unităților de învățământ a părinților, aparținătorilor și altor însoțitori, în afara cazurilor excepționale, când este necesară aprobarea conducerii unităților de învățământ.
Cu toții, în calitate de părinți suntem preocupați de siguranța copiilor noștri, de aceea vă sfătuim să evitați aglomerarea zonelor adiacente unităților școlare și vă asigurăm că atât poliția cât și personalul didactic supraveghează cu maximă atenție și responsabilitate accesul, respectiv ieșirea elevilor la și de la cursuri.
Este bine să reamintim, acum, cu ocazia acestui nou început școlar că, normele de prevenire și combatere a virusului COVID-19 presupun portul măștii de protecție în spațiile publice, precum și distanțarea fizică a persoanelor aflate în proximitatea unității de învățământ. Respectând aceste reguli, oferim șansa copiilor de a se bucura de activitățile școlare și de interacțiunea mult așteptată cu colegii lor.
Dezvoltarea unor deprinderi de viață sănătoasă la copii, presupune sprijinirea acestora în a deveni independenți și responsabili. Astfel, învățați-l pe copilul dumneavoastră să traverseze corect strada – explicați-i care sunt locurile permise, cum trebuie să se asigure în prealabil, să treacă în pas vioi, dar nu în fugă și să nu fie preocupat de alte activități, ca de pildă utilizarea telefonului mobil – opriți-vă în a face mereu dumneavoastră toate acestea, în locul lui!

Te-ar putea interesa si

VIOLENŢA ÎN FAMILIE: Încă cinci noi ordine de protecţie emise de poliţiştii maramureşeni

Redactie

GALERIE FOTO: A luat foc un apartament de pe strada Victoriei

Redactie

CAMPANIE UMANITARĂ: „Cadoul din cutia de pantofi-darul tău de Praznicul Nașterii Domnului”

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.