Eveniment

CRASNA VIŞEULUI: Depistat de polițiști în timp ce conducea fără permis de conducere și sub influența alcoolului

Aseară, 06 mai, în jurul orei 23.00, polițiștii Secției 4 Leordina în timp ce executau serviciul de patrulare pe D.C. 7 în Crasna Vişeului, au oprit pentru control un autoturism care se deplasa spre centrul satului Crasna Vişeului.

În urma verificărilor polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un tânăr de 23 de ani din Crasna Vişeului, care nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul fiind  de 0.81mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Centrul de permanenţă Ruscova în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.    

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Acțiune a polițiștilor rutieri

Ieri, 06 mai, polițiștii Serviciului Rutier Maramureş în colaborare cu Serviciul Rutier Satu Mare, a organizat o acţiune pe linia combaterii excesului de viteză. Aceasta constituie în mod constant una dintre principalele cauze generatoare de accidente grave de circulaţie.

În cadrul acțiunii polițiștii maramureșeni au verificat 97 de vehicule, iar pentru neregulile constatate au aplicat 83 de sancțiuni contravenționale, dintre care 65 fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Valoarea totală a sancțiunilor a depășit 53.000 de lei.

Ca măsură complementară s-a dispus reținerea a 11 permise de conducere, dintre care opt pentru nerespectarea regimului legal de viteză și retragerea a două certificate de înmatriculare.

Te-ar putea interesa si

TRAGEDIE IN SOMCUTA MARE: O FEMEIE A FOST ACCIDENTATA MORTAL DE UN SOFER DIN BUCIUMI (ACTUALIZARE 2)

Vasile Dale

BILANŢ 29 APRILIE: 362 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. Bilanțul ajunge la 11.978

Vasile Dale

DISPARIŢIE OCNA ŞUGATAG: AU SOSIT SCAFANDRI DE LA TÂRGU MUREŞ ŞI CAUTĂ ÎN LAC. Mama lui Adrian: „Simt că trăieşte!”(FOTO-VIDEO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.