Important

Informare privind Evaluarea Națională 2021, la clasa a IV-a

Astăzi, 18 mai, elevii din clasa a IV-a au susținut prima probă, la Limba română. În județul Maramureș, din totalul de 4168 de elevi înscriși pentru această probă, au fost prezenți 3795 elevi, iar 373 au absentat. Probele se susțin cu prezență fizică, indiferent de scenariile în care se află unitățile de învățământ.
Sălile în care se susțin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii își desfășoară activitatea în mod obișnuit, eliminându-se, în prealabil, în funcție de testul planificat, materialele didactice care i-ar putea influența pe elevi.
Testele sunt elaborate de Centrul Național Pentru Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaționale și trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate. Durata alocată rezolvării acestora este de 60 de minute pentru fiecare test administrat. Testele sunt evaluate în cadrul unității de învățământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test.

Rezultatele individuale obținute la EN nu se afișează/nu se comunică public și nu se
înregistrează în catalogul clasei. Acestea sunt valorificate la nivelul unității de învățământ prin:
a) elaborarea planurilor individualizate de învățare, acolo unde aceasta se impune;
b) informarea elevilor și a părinților/reprezentanților legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competențelor evaluate.

Conform Calendarului de administrare a evaluărilor naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2020-2021, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 3647 din 7 aprilie 2021, următoarea probă va fi la Matematică, în 19 mai, iar testarea la Limba Maternă va fi joi, 20 mai.

Te-ar putea interesa si

Un tânăr de 19 ani din Baia Sprie reţinut pentru 24 de ore după ce a furat un telefon mobil

Redactie

EXPLICAŢII DESPRE O ŞTIRE FALSĂ: Marius Apostol este în continuare preşedintele filialei PRM Maramureş

Vasile Dale

MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE MARAMUREȘ: Copiii, interesaţi de activitaţile programului educațional Muzeul Viu

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.