BREAKING NEWSImportant

Maramureșeanca Ioana Alexandra Gherghel a castigat marele premiu al Secțiunii de Muzică Populară al festivalului ”Glasul Valahiei”

S-a tras cortina peste Secțiunea de Muzică Populară a primei ediții a Festivalului Național ”Glasul Valahiei”, Târgoviște 2021.

Marele Trofeu al acestei secțiuni a fost obținut de Ioana Alexandra Gherghel, din Maramureș, cu media 10.00.

Dar asta nu e tot. Arsenie Mihai a primit din partea cunoscutei artiste Ozana Barabancea premiul special pentru cel mai carismatic artist.

Cuvintele sunt de prisos în încercarea de a exprima cumulul de sentimente care m-au încercat în timpul concursul și în așteptarea deciziei juriului. Răbdarea și încrederea că lucrurile vor întra pe făgașul cel bun sunt deprinderi care încep să apară odată cu vârsta și experiența. După un drum de 12 ore cu peripeții , am ajuns la Târgoviște , la concursul Glasul Valahiei , de unde ma întorc acasă cu Marele Trofeu al categoriei de Muzică populară. Aduc mulțumiri juriului pentru încrederea de a-mi înmâna acest premiu. Felicitări tuturor concurenților!

Te-ar putea interesa si

FOTO: Impact în Baia Mare, lângă Policlinica Sf. Ioan

Redactie

INSTITUŢIA PREFECTULUI: Măsuri pentru desfășurarea transportului masei lemnoase pe drumurile publice din județ

Vasile Dale

„Autismul Vazut de Aproape” are loc in cadrul Festivalului de Teatru Aproape, organizat de ArtSpot, la Teatrul Municipal Baia Mare

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.