BREAKING NEWSNationalRecomandate

AFACERE PENALĂ: Un maramureșean a falsificat peste 1.700 de documente pentru ca pasagerii unor microbuze să evite carantina în Austria

În urma activităților de urmărire penală efectuate în cadrul unui dosar penal, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus extinderea urmăririi penale cu privire la alte 1.758 acte materiale ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Totodată, a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale față de trei bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani.

Cercetările au relevat faptul că în perioada 24.07.2020 – 04.02.2021 unul dintre bărbați ar fi falsificat, prin contrafacere 1.776 de documente oficiale.

Documentele au fost falsificate la solicitarea celorlalți doi bărbați, aceștia din urmă punându-le ulterior la dispoziția clienților pe care-i transportau cu microbuzele pe ruta România-Austria și retur.

Documentele falsificate au fost utilizate ulterior de către solicitanți la intrarea pe teritoriul Austriei și/sau altor state, cu scopul evitării plasării acestora în carantină, în contextul măsurilor dispuse pentru prevenirea răspândirii pandemiei Covid.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, fiind solicitate autorităților austriece date cu privire la utilizarea documentelor falsificate, cu scopul tragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională.

Te-ar putea interesa si

COD PORTOCALIU ÎN MARAMUREŞ / Vijelie şi grindină: Copaci rupţi şi prăbuşiţi pe DN 1C şi Firiza – VIDEO

Redactie

FOCAR COVID-19 LA SIGHET: Şapte pacienţi şi 13 angajaţi ai Spitalului Municipal, infectaţi cu noul coronavirus

Redactie

VIDEO – Incendiu violent la fostul turn de apă din spatele agenției Tarom din Baia Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.