Sport

Sara Sitar (Șurdești, Maramureș), noua campioană a României la Categoria U10

Sara Nicole Sitar, jucătoarea celor de la Clubul Sportiv „Sport Club Calin” Baia Mare, și Călin Munteanu, de la CSM Unirea Slobozia, sunt noii campioni ai României, după ce au câștigat probele de simplu la Campionatele Naționale Individuale de Vară U10.

Organizată de FRT pe terenurile Centrului Național de Tenis din București, competiția din acest an a avut la start pe cei mai buni jucători de la această categorie de vârstă, iar favoriții și-au respectat condiția.

Cap de serie nr. 1 în turneul de simplu al fetelor, Sara Sitar a jucat în finală împotriva favoritei nr. 7, Eva Bulai, de la LPS Mircea Eliade București. Jucătoarea din Baia Mare, care este și pe locul 1 în clasamentul FRT la 10 ani, a câștigat cu 4-1, 4-1. În finala mică, pentru locul trei, Brândușa Roxana Dumitru, de la TC Sun Alba Iulia, cap de serie nr. 6, a trecut cu 5-3, 4-1, de Maria Petrache Bozu, de la TC Enache București.

Directorii de turneu pentru aceste Campionate Naționale au fost antrenorii federali Gabriel Moraru și Andrei Mlendea.

Arbitrul principal a fost Cristian Ștefan, ajutat pe tot parcursul competiției de arbitrii Oana Irimescu, Corina Toader, Tudor Antonescu, Cornel Chivaru și Stelică Mușat.

Sursa: Federația Română de Tenis.

Te-ar putea interesa si

O echipă de nota 10! Victorie binemeritată pentru ACS Fotbal Feminin Baia Mare împotriva ACS Atletic Drobeta

Redactie

ÎNCEPEM DEMASCAREA ȘI ÎNCEPE URÂT SĂ PUTĂ: Echipa de fotbal feminin din Baia Mare NU a fost înscrisă în SUPERLIGĂ. Jurnalistul vicepreședinte nu a avut bani (1)

Vasile Dale

CONCURS MASTERS UNGARIA: 11 medalii au cucerit înotătorii Clubului Gold Stars Baia Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.