Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

A CEDAT SCHELA: A decedat după ce a cazut de la peste 3 metri înălțime

Ieri, 30 iunie, polițiștii Secției 6 Poliţie Rurală Sarasău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat a căzut de pe o schelă metalică în timp ce lucra la faţada unei locuinţe.
La fața locului, polițiștii au identificat victima ca fiind un bărbat de 48 ani din Bocicoiu Mare.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, în timp ce se afla singur pe schela de pe care efectua lucrări de renovare a faţadei locuinţei, o parte improvizată şi prelungită cu panouri din lemn a schelei a cedat, iar bărbatul a căzut de la înălţimea de aproximativ 3,5 metri pe plan vertical, lovindu-se în zona capului.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj al ambulanţei care a transportat victima la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cu toate că au fost derulate manevre de resuscitare, victima a decedat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT