Maramuresul Istoric

SĂRBĂTOARE: Hramul Bisericii „Sf. Voievod Ştefan cel Mare” din incinta Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au sărbătorit, astăzi, hramul bisericii Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, din incinta instituției.

Azi, 2 iulie a.c, începand cu ora 09.00, la sediul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetu Marmatiei s-a sărbătorit hramul bisericii din incinta instituţiei ce poartă numele ocrotitorului spiritual al Poliţiei de Frontieră Române şi anume Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.

Inspectorul șef al ITPF Sighetu Marmației, comisarul șef de poliție Florin Coman alături de polițiștii de frontieră și oficialitățile cu care poliția de frontieră colaborează, l-au întâmpinat pe episcopul Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Iustin, care a oficiat liturghia arhierească, înconjurat de un măreţ sobor de preoți și diaconi.

Biserica poartă numele ocrotitorului Poliției de Frontieră, Ștefan cel Mare, și este păstorită de către preotul paroh Vasile Grigor. Acest lăcaş de rugăciune s-a ridicat în anul 2008, prin contribuţia poliţiştilor de frontieră care au manifestat dragoste şi ataşament faţă de Biserică, faţă de Dumnezeu. În data de 2 iulie 2008 s-a pus piatra de temelie pentru construirea bisericii cu hramul „Sf. Voievod Ştefan cel Mare”, iar în 2 iulie 2009, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu sprijinul poliţiştilor de frontieră, a avut loc slujba de târnosire a acesteia. În 2 iulie 2014, cu ocazia sărbătoririi hramului Bisericii Sf. Voievod Ştefan cel Mare s-a sfințit și pictura murală a bisericii de o însemnătate deosebită, este o pictură specifică bisericilor de lemn transilvănene din perioada 1700-1740, făcută în vopsea ,,tempera gras”.

După liturghia arhierească, Preasfințitul episcop Iustin a înmânat mai multe distincții, în semn de prețuire, din partea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, șefului ITPF Sighetu Marmației, comisar șef de poliție Florin Coman, precum și altor polițiști de frontieră.

La final, șeful ITPF Sighetu Marmației a citit mesajul inspectorului general al Poliției de Frontieră Râmâne, chestorul principal de poliție Liviu BUTE.

La acest eveniment, au participat alături de polițiștii de frontieră, și reprezentanții autorităților locale și județene, precum și credincioșii din Sighetu Marmației.

Te-ar putea interesa si

ACCIDENT MORTAL LA RUSCOVA: Un biciclist a murit după ce a fost lovit de o maşină

Redactie

SCANDAL LA VISEU DE SUS: PARINTII OBLIGATI SA PLATEASCA TRANSPORTUL ELEVILOR LA SCOALA. 300.000 lei SUNT DATORIILE (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

ACCIDENT: DOI BICICLISTI RANITI. UNUL A TRECUT PE ROSU LA SEMAFOR

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.