Important

SIGURANŢA RUTIERĂ: Acțiuni executate de polițiștii maramureșeni

Polițiștii maramureșeni, au acționat în perioada 10–11 iulie a.c., pe raza întregului județ, în cadrul unei acțiuni de amploare organizată pe linia combaterii excesului de viteză, în scopul creşterii gradului de siguranţă rutieră.

În această perioadă, polițiștii au organizat acțiuni cu efective mărite pe principalele drumuri publice din județ și nu numai, pentru impunerea respectării normelor legale de către șoferii care conduc autovehicule.
În cadrul activităților desfășurate au fost angrenați 107 efective pe raza întregului județ.

Au fost oprite pentru verificări 569 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate, au fost aplicate 384 de sancțiuni contravenționale.
Valoarea amenzilor aplicate a fost de aproximativ 1.500.000 de lei. De asemenea au fost reținute 39 de permise de conducere, 20 de certificate de înmatriculare și au fost confiscați 9,08 mc material lemnos.

Scopul acestor acțiuni este diminuarea numărului accidentelor rutiere grave, care este un deziderat comun, atât al comunităţii maramureşene cât şi al poliţiei.
Identificarea punctelor de risc la nivel judeţean şi a oricăror alte tendinţe sau caracteristici ale traficului rutier judeţean, vor face ca eforturile depuse de poliţişti să aibă rezultatul scontat.

Iniţiativele polițiștilor care vizează creşterea siguranţei rutiere, sunt ţintite şi orice investiţie în acestea este una profitabilă, pentru că are ca rezultat reducerea pierderilor de vieţi omeneşti.

Te-ar putea interesa si

ZIUA COPILULUI: „1 iunie – pe biciclete” în Baia Mare

Redactie

Liberalii maramureșeni au onorat Ziua Națională a României la Șișești

Vasile Dale

1 DECEMBRIE: Corul bărbătesc din Vălenii Șomcutei, concert de colinde şi cântece patriotice la Bruxelles

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.