Eveniment

HOTĂRÂRE TRIBUNAL MARAMUREŞ: Traficant de droguri, arestat preventiv

Tribunalul Maramureş a admis, în data de 16.07.2021, propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş, de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de
16.07.2021, până la data de 14.08.2021 inclusiv, a unui inculpat în vârstă de 32 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000. Totodată, instanţa a respins cererea de luare a măsurii controlului judiciar ori a arestului la domiciliu formulată de inculpat.
Pentru a dispune măsura arestării preventive a inculpatului, instanţa a reţinut că există indicii temeinice care justifică suspiciunea rezonabilă că acesta, anterior datei de 24.01.2021, a procurat o cantitate apreciabilă de droguri de risc şi de mare risc (2.514,1 grame cannabisdrog de risc, 60,2 grame ciuperci cu Psilocina-drog de mare risc şi 11 comprimate MDMAdrog de mare risc), a deţinut aceste droguri la locuinţa în care a stat în perioada respectivă cu chirie, a ascuns drogurile în diferite locuri din imobil, în scopul asigurării activităţii ulterioare de vânzare, şi a elaborat un plan de recuperare a lor prin intermediul a doi inculpaţi cercetaţi în acelaşi caz, care în prezent sunt în arest preventiv (comunicat de presă nr. 55/05.07.2021).
În acest sens, în data de 02.07.2021, a întocmit o schiţă a locaţiilor în care a ascuns cantităţile de droguri şi i-a solicitat unuia dintre inculpaţii la care a apelat să se deplaseze la acea adresă şi să recupereze efectiv cantităţile de droguri, indicându-i de asemenea persoanele prin intermediul cărora ar fi urmat să realizeze comercializarea drogurilor, toate aceste operaţiuni având drept scop facilitarea vânzării drogurilor precizate mai sus.
Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Te-ar putea interesa si

ACCIDENT: Un minor din Suciu de Sus și un pasager răniți după ce au ajuns cu motocicleta în șanț

Vasile Dale

ACCIDENT RUTIER ÎN BUȘAG: Șoferul avea 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar nu avea permis

Redactie

EXCLUSIVITATE: O doctoriță și-a agresat și amenințat colegul de serviciu la UPU Sighet. Totul sub privirile bolnavilor

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.