BREAKING NEWSEvenimentRecomandateTara Codrului

IMPACT TERIBIL / ACTUALIZARE – Două persoane rănite și două mașini făcute zob la Gârdani (FOTO/VIDEO)

Un accident deosebit de grav a avut loc în urmă cu puțin timp pe drumul județean Baia Mare – Fărcașa – Cehu Silvaniei, într-o zonă proaspăt reabilitată.

Din primele informații reiese faptul că în accident au fost implicate două autoturisme. Unul dintre acestea s-a izbit și de un podeț din beton din afara părții carosabile, fiind apoi proiectat pe plafon pe șosea.

În urma accidentului două persoane au fost rănite, ele fiind preluate de echipajele medicale și transportate la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare. Totodată pompierii militari din Fărcașa au fost chemați la accident.

Actualizare – IPJ Maramureş

Azi, 20 iulie a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii rutieri din Ulmeni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu două victime pe D.J. 108/A, în localitatea Gârdani.

La fața locului polițiștii au constatat că un bărbat de 51 ani din Sălsig a condus un autoturism din direcția localității Fărcașa înspre Sălsig și a intrat în coliziune cu un capăt al unui podeț situat în dreptul unui imobil, ulterior intrând în coliziune și cu un tractor agricol, care se afla parcat pe podeț. În urma impactului autoturismul s-a răsturnat pe partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un alt autoturism parcat, în care nu se afla nici o persoană.

Accidentul rutier s-a soldat cu vătămarea corporală a două persoane, respectiv a conducătorului autoturismului și a pasagerului din dreapta, un bărbat de 83 ani din Sălsig. Ambii au fost transportați la spitalul din Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Pe segmentul de drum unde s-a produs evenimentul rutier, traficul a fost blocat până în jurul orei 15.00.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

În continuare, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Te-ar putea interesa si

PE STRADA ŞCOLII / ACTUALIZARE: Spălătorie de maşini improvizată de poliţişti în mijlocul străzii. Punctul de vedere al IPJ Maramureş (VIDEO)

Vasile Dale

DOSAR PENAL: Polițiștii din Borșa au intervenit la o agresiune sesizată și au dat peste un urmărit național

Redactie

EXCLUSIVITATE – TREI PUSTI AU REUSIT SA FURE O SUMA IMPORTANTA DE BANI DINTR-O AUTOUTILITARA (VIDEO/FOTO CAMERA SUPRAVEGHERE – ACTUALIZARE)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.