Eveniment

Şoferul BMW-ului care a lovit un pieton pe trecere a fost arestat preventiv. Se urcase la volan cu 2,46 g/l alcool pur în sânge

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, la data de 21.07.2021, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului R.G. pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.

La data de 21.07.2021 faţă de inculpatul R.G. a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.

Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul R.G., care nu are antecedente penale, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, la data de 20.07.2021, în jurul orei 10:45, a condus un autoturism pe raza municipiului Baia Mare, jud. Maramureş, circumstanțe în care a provocat un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a victimei M.P., care s-a angajat regulamentar în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni.

Analiza toxicologică a probelor de sânge recoltate de la inculpat a indicat o îmbibație alcoolică peste limita legală (2,46 g/l alcool pur în sânge, la prima probă, respectiv, 2,19 g/l alcool pur în sânge, la a doua probă).

La data de 21.07.2021, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Te-ar putea interesa si

FOTO: impact între două autoturisme la Odoreu, implicate şase persoane

Redactie

UNTOLD și Neversea premiază și în 2022 excelența în educație prin campania „Bac de 10”: Elevii de nota 10 au parte de intrare gratuită la festival

Vasile Dale

George Oros, noul manager interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş”

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.