Important

ACȚIUNE PENTRU UN TRAFIC ÎN SIGURANȚĂ: Poliţiştii rutieri, pe străzile din Baia Mare, pe urmele şoferilor certaţi cu legea

Sâmbătă-noapte, în intervalul orar 23.00-00.30, polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune având ca principale obiective reducerea riscului rutier sau creșterea gradului de disciplină rutieră.
În cadrul acțiunii au participat peste 60 de efective, fiind verificate 127 de autovehicule.
Polițiștii maramureșeni au aplicat 60 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195 din 2002, în valoare de 52.200 de lei.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 14 permise de conducere, din care șase pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, trei pentru nerespectarea vitezei legale și cinci pentru alte abateri. De asemenea, polițiștii au retras șase certificate de înmatriculare și au constatat 12 infracțiuni, din care șase la regimul rutier.

În jurul orei 22.45, polițiștii au identificat în trafic pe strada Gării un autoturism, la volanul căruia au identificat un bărbat de 34 de ani din Baia Mare, care în dreptul unui imobil a intrat în coliziune cu un alt autoturism, iar la rândul său intră in coliziune cu un altul.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, iar bărbatul de 34 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind depus la Centrul de Reținere si Arestare Preventivă Maramureș.

Recomandăm tuturor conducătorilor auto:

Adoptați întotdeauna o conduită preventivă.
Verificați starea tehnică a autoturismului înainte de orice deplasare.
Nu consumați băuturi alcoolice sau alte substanțe care vă pot afecta abilitățile de a conduce autovehicule.
Folosiți mijloacele de siguranță din dotarea autovehiculului.
Respectați limitele de viteză semnalate de indicatoarele rutiere.

Te-ar putea interesa si

FOTO: Mii de participanți la acțiunea de ecologizare Let’s Do It, Romania

Redactie

Polițiștii au acționat pentru siguranța traficului rutier la Seini. Infracțiune rutieră cercetată de polițiștii din Fărcașa

Redactie

BAIA MARE: Primul examen de admitere în ciclul universitar de licență, sesiunea septembrie 2023, la programul de studiu Asistență medicală generală

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.