BREAKING NEWSMaramuresul IstoricRecomandate

VIDEO: Premieră în România: Primăria Borşa se orientează spre acordarea serviciilor de telemedicină

Telemedicina căştigă tot mai mult teren în România, astfel că până şi autorităţile locale au început să se reorienteze spre acest domeniu. În premieră naţională, primăria Borşa va oferi astfel de servicii, prin intermediul unui proiect care va fi lansat în această lună.

Telemedicina funcţionează precum o clinică privată în cadrul căreia pacienţii primesc sfaturi medicale, diagnostic şi poartă discuţii cu specialişti pe diverse ramuri medicale. Primii care vor beneficia de aceste servicii online sunt persoanele din categoriile defavorizate şi cei cu dizabilităţi, dar şi însoţitorii acestora.

Aceasta este prima fază a proiectului, iar mai apoi o să fie extins şi la nivelul elevilor din unităţile de învăţământ, dar şi la preşcolari.

UPDATE: Este vorba de o premieră în România: primăria Borșa devine prima instituție publică autohtonă care contractează servicii de telemedicină.

Acest prim parteneriat încheiat între Telios Care și Primăria orașului Borșa constă în furnizarea de servicii medicale prin telemedicină unui număr de aproximativ 240 de persoane cu dizabilități, precum și însoțitorilor acestora și reprezintă doar un prim pas din cadrul unei colaborări mai ample ce vizează și alte categorii de populație.

„Primăria Borșa a început un program ambițios de informatizare a instituției și, astfel, pentru Telios Care a fost ușor să se facă înțeleasă în legătură cu avantajele pe care le oferă aceste tipuri de servicii și cu faptul că viitorul va cuprinde și acest domeniu al asistenței medicale, telemedicina. Un prim pas este aplicarea acestor servicii celor mai văduvite categorii de persoane, cele asistate social, a persoanelor cu dizabilități”, spune Adrian Danciu, Director Medical Telios Care.

„Un aspect de o importanță covârșitoare este legat de sănătatea generației care ne va succeda. Pe viitor, dorim să dezvoltăm, în cadrul acestui parteneriat, o nouă modalitate de acordare a serviciilor de sănătate bazate pe telemedicină, de data aceasta, destinată elevilor și preșcolarilor din unitățile noastre de învățământ”, spune Sorin Ion Timiș, primarul orașului Borșa.

Colaborarea public-privată este menită să reducă din presiunea pe sistemul de sănătate foarte aglomerat, serviciile oferite fiind complementare celor clasice.

Telios Care a atras chiar în luna iulie o nouă finanțare, în valoare de 700.000 de euro, având ca lead investor compania Fortech, dezvoltator de soluții software din Cluj. Cu o investiție de 400.000 de euro, Fortech a devenit cel mai mare investitor în Telios Care, cu o participație de 9%, scrie Econmedia.ro.

Sursa: Observator Antena 1.ro.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV FOTO: DISPĂRUT de 2 saptămâni a fost găsit fără viață lângă un pârâu din Ruscova

Vasile Dale

Gustări în Maramureș, duminică, la Rogoz

Redactie

A PUS VIAȚA PROPRIULUI COPIL ÎN PERICOL – O băimăreancă a furat un câine de la Centrul de Ecarisaj (CAMERE SUPRAVEGHERE)

Vasile Dale

1 mesaj

NELU BUZURA august 12, 2021 at 9:53 pm

Sper să fie un serviciu bun și în ceea ce privește eliberarea de rețetă pentru persoanele cu dizabilități mintale ,pentru a nu mai fi nevoit aproape luna de luna sa fac drum în Sighetu Marmației deoarece la Vișeu de sus este cu neputința sa intru la medicul de psihiatrie , deoarece ,intra care este mai tare sau trebuie sa astep pina complectează Dosarele pentru cei care dau examen auto și au nevoie de completare dosare de către medicul de psihiatrie , asta am constatat eu care,acum 2 ani am cerut scrisoare medicala din Sighetul Marmației ,și am obținut ,dar la Vișeu de sus ,deși aveam scrisoare medicala și alte documente,nu am fost primit ci reprogramt peste o lună să revin cu persoana bolnava, și uite așa a trebuit să cumpăr medicamentele in valoare de 140 lei din buzunarul propriu, cind m-am prezentat la Vișeu de sus, cu persoana bolnava,pina la ora 12:00 au primit 4 persoane!!!
Asta nu e tot , deși eram al treilea în rînd ,a ieșit soția medicului care este asistenta medicului psihiatru,și a spus următoarele: depărtați-va de ușă nu stați să ascultați ce vorbim noi în interior!!!,,și uite așa mi-am pierdut rândul deoarece cînd a reieșit și a zis următorul, toți sau năpustit cu Grămada sa intre iar eu find cu persoana bolnava ,nu am reușit să intru cu sora mea !!
Un lucru ciudat am aflat ! Vine o asistentă cu un teanc de dosare pentru cei care trebuiau să fie prezenți și să intre personal la examenul psihologic , și intră la medicul de psihiatrie!!!
Am întrebat persoanele care au intrat deja și ieșiau ,pentru ce au intrat și mi-a spus o femeie a intrat pentru rețetă ,altă pentru referat ,alta pentru consultație, căci pe 3 am așteptat pina la ora 11:30 și intrind al 4 am așteptat 25 minute am văzut că nu mai iese ,am renunțat că deja era 11:55 , am zis oricum nu mai am șansa să intru că vine pauza de masa!! Am constatat că în timp ce scria rapid rețeta ,ei complectau și Dosare iar femeile care au intrat erau bucuroase că le întreabă cum se simte cu sănătatea ,ne știind că o rețetă se complectează in 5 minute ,eu am fost in Sighetu Marmației și în 15-20 minute am avut :rețetă,referat medical, și o alte fisa medicala ca un extras pe toată linia medicala ,deci în Sighetu Marmației este ok doar că eu am cerut pentru a fi mai aproape de casa pe timp de iarnă și numai avind in vedere că trebuie să las persoana bolnava in grija mamei mele , una este să mergi în oraș după medicamente sau cele necesare ,și alta este să lipsesc de dimineață de la 7:30 pina la 15:30 !!
ACESTE FIND SPUSE MA ASTEPT CA ACEST SERVICIU SA POATĂ ELIBERA RETETE PENTRU PERSOANE CU NEVOI PSIHICE ,AVÎND IN VEDERE CĂ AVEM PSHIATRIE LA BORSA DAR LOCUL ESTE VACANT SAU MAI BINE SPUS ESTE OCUPAT DAR FĂRĂ MEDIC !!!, INTERESANT NU???

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.