Eveniment

S-A ALES CU DOSAR PENAL: Tânăr de 27 de ani identificat de polițiști după ce a sustras un autoturism la începutul lunii

foto http://www.gandul.info

La data de 09 august 2021, în jurul orei 18.00, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Maramureș au fost sesizați de un bărbat de 36 de ani din Baia Mare despre faptul că în perioada 30 iulie-09 august, autori necunoscuți i-au sustras autoturismul, care se afla în parcarea destinată angajaților CFR Baia Mare.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul ar fi fost furat în data de 07 august 2021, în jurul orei 22.00, autorii deplasându-se pe strada Gării înspre Bulevardul Decebal.
Autoturismul reclamat ca fiind furat a fost dat în consemn.
Prejudiciul cauzat a fost de 5000 de lei.
În cauză, polițiștii au efectuat cercetări în vederea identificării persoanelor și tragerea la răspundere a acestora pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
Polițiștii Biroului de Poliție Transporturi Maramureș, împreună cu polițiștii Biroului de Ordine Publică Baia Mare și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș au localizat și identificat autoturismul reclamat ca fiind furat, acesta deplasându-se pe strada Depozitelor din Baia Mare. La vederea autospecialelor, conducătorul autoturismului a fugit de la fața locului.
În urma investigațiilor și cercetărilor efectuate, persoana bănuită de comiterea infracțiunii a fost identificată ca fiind un tânăr de 27 de ani din Baia Sprie.
În portbagajul autoturismului sustras, polițiștii au identificat diferite bunuri în valoare totală de 3000 de lei.
Bunurile identificate și autoturismul au fost recuperate și predate părții vătămate.
În continuare, polițiștii au întocmit dosar penal pe numele tânărului de 27 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de furt în scop de folosință și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

Te-ar putea interesa si

ALERTĂ MAXIMĂ ÎN JUDEŢ: Se caută doi evadaţi din arestul IPJ Maramureş!

Redactie

Imagini socante la Poieni: Un politist de frontiera a batut cu pistolul in geamul unei masini oprite (FOTO/VIDEO – ACTUALIZARE)

Vasile Dale

LA EXAMINAREA AUTO: Cetățean reținut pentru infracțiunea de ultraj dupa ce l-a pocnit pe polițistul examinator

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.