Eveniment

REŢINUT: Scandalagiu, recalcitrant, violent, arestat la domiciliu pentru 30 de zile (actualizare)

La data de 22 august a.c., polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de un tânăr de 25 de ani despre faptul că în comuna Bârsana are loc un scandal în familie.
La fața locului polițiștii au identificat un bărbat de 57 de ani care, la vederea polițiștilor a devenit recalcitrant, fiind nevoie de încătușarea acestuia.
În urma controlului corporal efectuat de polițiști, asupra bărbatului a fost identificat un cuțit, ascuns în ciorapul de la piciorul drept.
Bărbatul de 57 de ani a fost transportat, iar în urma consultării a fost internat la spitalul din Sighetu Marmației, Secția Psihiatrie.
Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul de 57 de ani s-a deplasat la domiciliul soției și fiicei sale, le-ar fi amenințat și a stropit cu o substanță inflamabilă exteriorul ușii de acces în imobil precum și un uscător de haine pe care se aflau obiecte de îmbrăcăminte dându-le foc, acestea arzând parțial.
Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și distrugere, pe numele bărbatului fiind întocmit și un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie la data de 10 august.
Ieri, 24 august, în urma cercetării penale efectuate și în baza probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului de 57 de ani.

Actualizare

Față de bărbatul de 57 de ani din Bârsana, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, violență în familie și distrugere prin incendiere, Judecătoria Dragomirești a dispus arestarea la domiciliu pentru 30 de zile

Ce spune Judecătoria Dragomirești

Solutia pe scurt: Admite propunerea de luarea a măsurii arestului la domiciliu a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomiresti, formulată în dosar nr. 345/P/2021. În baza art. 219 C. proc. pen. raportat la art. 218 C. proc. pen. şi art. 223 alin. 2. C. proc. pen., dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul IVANCIUC VASILE, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de amenin?are (trei fapte), prev. si ped. de art. 206 alin 1 din Codul Penal, violență în familie, faptă prev. şi ped. de art.199 raportat la art 193 al. 1 din Codul Penal şi distrugere (prin incendiere), faptă prev. și ped. de art 253 al. 4 din Codul Penal, totul cu aplicarea prevederilor art.38 alin.1 din Codul Penal, pe o durată de 30 zile, de la data de 25.08.2021, până la data de 23.09.2021 inclusiv.

În baza art. 221 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul din loc. Bârsana, nr. 124, jud. Maramures, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.

În baza art. 221 alin. (2) C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii:

a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să nu comunice cu persoanele vătămate xxxx si xxxxx si să nu se apropie de acestea .

În baza art. 221 alin. (3) C. proc. pen., coroborat cu art.215 alin.(2) lit j C.pr.pen. pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are obligatia să nu detină, să nu folosească si să nu poarte arme. În baza art. 221alin. (4) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 221 alin. 8 Cod procedură penală, Poliţia comunei Bârsana va fi desemnată pentru supravegherea respectării de către inculpat a măsurii arestului la domiciliu şi a obligaţiilor impuse. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV FOTO / VIDEO – TRAGEDIE LA BORȘA: O fată de 15 ani a murit după ce două BMW-uri s-a izbit violent. Alți trei tineri au fost răniți

Vasile Dale

COD PORTOCALIU ÎN MARAMUREŞ / Vijelie şi grindină: Copaci rupţi şi prăbuşiţi pe DN 1C şi Firiza – VIDEO

Redactie

DOAR ÎN WEEKEND: 20 de șoferi au rămas pietoni iar 255 au fost amendați

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.