Continuăm astăzi cu episodul al doilea din seria de articole în care o să vă prezentăm POLIȚIA ROMÂNĂ din județul MARAMUREȘ, așa cum este ea. Cu bune și cu rele. Cu oameni puțini, cu angajați fără experiență, dar cu gânduri de fapte mărețe, cu șefi care mută hârtiile dintr-un birou în altul, ignorând complet faptul că agentul de poliție din stradă se confruntă cu situații deosebit de grele, cu sedii de poliție inundate, cu un arest din care infractorii au evadat (și încă încearcă). În fine, vă vom prezenta, așa cum am spus, ADEVĂRATA FAȚĂ A POLIȚIEI DIN MARAMUREȘ. Cu dovezi, cu fotografii, cu întrebări publice adresate celor care conduc IPJ Maramureș astăzi și, firește, cu răspunsurile acestora dacă se vor sinchisi să ni le trimită.
Ce spun sursele noastre
Lipsa polițiștilor, dar și perioada concediilor a condus în perioada de vară (iunie, iulie și august 2021) la lăsarea de izbeliște a municipiul Baia Mare (nu credem că greșim când spunem acest lucru). Cel puțin în compartimentul de ordine publică. Cititorii noștri ne-au transmis de nenumărate ori faptul că patrulele au lipsit din stradă. De altfel, documentele pe care le avem și le facem publice certifică aspectele sesizate de noi. Au fost zile când la 140.000 de locuitori cât are municipiul Baia Mare au fost alocate doar TREI echipaje de ordine publică (în schimburi de 12 ore). Fiecare echipaj era compus din 2 polițiști (pe perioada de practică a elevilor de la școlile de subofițeri patrula a fost formată din trei persoane, incluzându-l aici și pe elev). Cum puteau acoperi trei patrule întreg orașul? Probabil cu ajutorul jandarmeriei.
Întrebări către IPJ Maramureș și răspunsurile acestora:
1. Detalii referitoare la numărul de polițiști de ordine publică ce îi avem repartizați zilnic pe raza municipiului Baia Mare.
IPJ Maramureș: ”Menționarea ordinii publice pe raza municipiului Baia Mare, se realizează în conformitate cu legislația în vigoare, respectiv HG 196/2005 – privind aprobarea Strategiei MAI, de realizare a ordinii și siguranței publice, pentru creșterea siguranței cetățeanului și prevenirea criminalității stradale, Legea 218/2002 – privind organizarea și funcționarea Poliției Române și a Ordinului MAI 60/2020 – privind organizarea și executarea activităților de menținere a ordinii și siguranței publice, de către Poliția Municipiului Baia Mare, cu forțe proprii, la care se adaugă efective puse la dispoziție de Inspectoratul Județean de Jandarmi Maramureș și de către Poliția Locală Baia Mare.
Astfel, zilnic, pe străzile municipiului, Poliția Municipiului coordonează atât patrule proprii, cât și patru mixte polițist/jandarm sau patrule independente ale Jandarmeriei sau Poliției Locale.
Din motive, care țin se strategia structurilor de poliție pentru prevenirea și combaterea infracționalității stradale, numărul și zonele de acțiune ale patrulelor din dispozitivele de menținere a ordinii publice, nu se dau publicității”.
Considerăm că aceste informații sunt DE INTERES PUBLIC și vin TOCMAI SĂ ÎNTĂREASCĂ ceea ce cititorii ne-au semnalat le publicăm noi. Luna august au fost doar TREI PATRULE DE ORDINE PUBLICĂ la nivelul municipiului Baia Mare. Aproape zilnic. Curios este faptul că la o zi după ce am transmis întrebările către IPJ Maramureș, numărul acestor patrule a urcat la OPT (3 proprii și 5 mixte). FOARTE MARE COINCIDENȚĂ. Mai mult, sursele nostre spun că de la acel moment numărul patrulelor de ordine publică nu a coborât sub PATRU la fiecare 12 ore! Dovezile le aveți în fotografiile document de mai jos.
2. Care este deficitul de personal la Ordine Publică la nivelul municipiului Baia Mare.
”În prezent, deficitul de personal la structurile de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare este de aproximativ 20% din numărul de posturi prevăzute în organigramă”
3. Care sunt motivele pentru care patrulele de ordine publică nu sunt văzute de băimăreni pe străzile orașului atât ziua cât mai ales noaptea.
”Afirmația referitoare la faptul că patrulele de ordine publică nu sunt văzute nici ziua, nici noaptea, pe străzile municipiului Baia Mare, adusă la cunoștința dumneavoastră, probabil, de unul sau mai mulți cititori, vă rugăm să ne permiteți să o considerăm una izolată, întrucât numărul mare de apeluri semnalate prin S.N.U.A.U. 112 sau cele adresate direct la dispeceratul Poliției Municipiului Baia Mare, situate cifric, în general, între 20 și 40 de apeluri, pe zi, la care patrulele din teren intervin, coroborat cu multitudinea de intervenții ale poliției în diferite alte situații, mare parte din ele reflectate în spațiul online și de publicația pe care o reprezentați, infracțiunile și contravențiile constatate din oficiu de aceste echipaje, vin să contureze un volum mare de activități care se realizează în mare parte în stradă, la vedere.”
4. Câte cazuri de furturi și tâlhării avem înregistrate la nivelul municipiuliui Baia Mare în luni iunie – iulie – august 2021. Câți autori au fost identificați și câte cazuri avem cu autor necunoscut? Cu cît au crescut comparativ cu aceeași perioada a anului 2020.
”În lunile iunie, iulie, august 2021 pe raza municipiului Baia Mare au fost sesizate 304 furturi şi 9 tâlhării.
In cazul celor 9 tâlharii, sesizate inițial ca fiind comise de autor necunoscut, menționăm că în 7 cazuri au fost identificați autorii acestor fapte, iar pentru 4 dintre aceștia s-au dispus măsuri preventive, respectiv au fost reținuți și ulterior arestați.
În ceea ce privește situația infracțiunilor de furt, menționăm că din totalul celor 304 astfel de fapte sesizate, pentru 87 dintre acestea s-au cunoscut autorii la momentul sesizării, iar 217 au fost sesizate ca fiind comise de autori necunoscuți.
Până în prezent, din totalul celor 217 cu autori necunoscuți au fost identificați autorii în 42 de cazuri.
În această perioadă, pentru cinci dintre autorii unor fapte de furt, s-au dispus măsuri preventive, respectiv reținere și ulterior arestare preventivă. Comparativ cu perioada similară a anului 2020, situaţia înregistrează o uşoară scădere în acest an, în 2020 fiind înregistrate 323 furturi şi 11 tâlhării.”
5. Care sunt motivele pentru care avem doar un singur echipaj de poliție rutieră la nivelul municipiului Baia Mare în fiecare schimb (12 ore). Este suficient acest echipaj la o populație de 140.000 de locuitori?
”Numărul echipajelorcare acționează pe linie rutieră în municipiul Baia Mare, este mult mai mare, alături de echipajele compuse strict din lucrători ai Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, pe această linie desfășoară activități și colegii din structurile de ordine publică, majoritatea având și calitatea de polițist rutier și de asemenea, pentru anumite activități suntem sprijiniți și de Poliția Locală.
Punctual, răspunzând întrebării dumneavoastră, situațiile când acționează un singur echipaj din cadrul Biroului Rutier, alături de celelalte forțe mai sus menționate, este o situație de excepție și se datorează deficitului de personal.
Astfel la nivelul Biroului Rutier avem un deficit de aproximativ 15% din numărul de posturi prevăzute în organigramă și apreciem că odată cu reducerea deficitului de personal, vom putea crește numărul echipajelor rutiere și implicit eficientiza activitățile de prevenire a accidentelor și de asigurare a fluenței traficului rutier.”
6. Care sunt motivele pentru care avem doar 3 echipaje (6 oameni) de ordine publică la nivelul municipiului Baia Mare în fiecare schimb (12 ore). Este suficient acest echipaj la o populație de 140.000 de locuitori?
”Numărul echipajelor care sunt planificate în dispozitivele de siguranţă publică şi rutieră se raportează la numărul funcţiilor prevăzute în statul de funcţii, coroborat cu respectarea prevederilor stabilite de Codul muncii şi de normativele interne privind planificarea în serviciu a personalului astfel încât să se asigure timpul necesar refacerii capacităţii de muncă precum şi perioadele de concediu aferente anului calendaristic.
În acest context, vă informăm că numărul echipajelor ce acționează în stradă este mai mare decât cel menționat de dumneavoastră în solicitare și se lucrează în modalitatea pe care am prezentat-o la punctul 1.
În continuare, menționăm că sunt necesare mai multe echipaje în stradă, sens în care, în ultimii ani, am solicitat suplimentarea încadrării de personal la structurile de ordine publică, apreciind că și în situația în care, numărul de funcții ar fi ocupat în totalitate, nu este suficient pentru a asigura un serviciu polițienesc la cele mai înalte standarde.
7. Cum se va rezolva deficitul de personal și cum considerați dvs că puteți asigura liniștea și ordinea publică a 140.000 de locuitori cu doar 6 oameni?
”Deficitul actual de personal poate fi rezolvat prin politicile de încadrare adoptate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, de suplimentare a locurilor la Școlile de Agenți de Poliție și prin încadrări din sursă externă.
În ceea ce privește asigurarea în prezent a unui serviciu polițienesc la parametri rezonabili pentru locuitorii municipiului Baia Mare, apreciem că prin gestionarea judicioasă a resurselor pe care le avem momentan, prin implicarea și eforturile colegilor din structura Poliției Municipiului Baia Mare, majoritatea bine pregătiți și dedicați acestei profesii și nu în ultimul rând, prin eficientizarea colaborării cu Inspectoratul Județean de Jandarmi și cu Poliția Locală, vom reuși să menținem infracționalitatea din municipiu, la cote cât mai scăzute.
De asemenea, pentru noi este importantă și susținerea și sprijinul pe care l-am avut și ne-am bucura să îl avem în continuare din partea dumneavoastră si a altor entități media, care contribuie mult la eficiența luptei împotriva infracționalității.
Pe această cale,vă mulţumim pentru încrederea acordată și vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate în soluționarea cu celeritate a petițiilor/solicitărilor care intră în competența poliției.”
foto principal – arhivă, ilustrativ
CITEȘTE ȘI: