Important

Ionel Bogdan: Venim în sprijinul producătorilor maramureșeni cu centre de legume-fructe pentru produsele obținute în gospodării și ferme proprii

În ședința de astăzi a Consiliului Județean Maramureș, aleșii județeni au votat o serie de proiecte importante pentru dezvoltarea și buna funcționare a județului Maramureș.

Un punct important de pe ordinea de zi a fost Proiectul de Hotărâre care prevede realizarea obiectivului de investiții ”Centru de legume-fructe în comuna Mireșu Mare”.

Prin acest proiect se aprobă practic încheierea unui Acord de Parteneriat între Consiliul Județean Maramureș și Primăria Mireșu Mare, în vederea realizării studiului de fezabilitate pentru implementarea acestui obiectiv de investiții, un proiect foarte important pentru producătorii locali din județul Maramureș, care vor avea posibilitatea de a-și depozita legumele și fructele, facilitând prelungirea vieții produselor lor și evitarea perisabilității acestora. Totodată, acest proiect vine și în sprijinul consumatorilor, care vor avea acces la produse naturale de calitate superioară, păstrate în condiții care respectă normele de sănătate și securitate alimentară, cât și cele de protecție a mediului înconjurător.

Costul estimat pentru realizarea studiului de fezabilitate este de 150.000 lei, iar finanțarea va fi asigurată în comun de către Consiliul Județean Maramureș și Primăria Mireșu Mare.

Președintele administrației județene, Ionel Bogdan, a vorbit despre importanța realizării acestor centre de legume-fructe, precum și despre faptul că vor fi construite două astfel de centre, unul în Maramureșul istoric, iar unul în partea de sud a județului: ”Ne dorim ca producătorii locali să aibă un spațiu de depozitare adecvat pentru produsele pe care le obțin în gospodăriile și în fermele proprii. În următoarea perioadă, vom lucra și la asocierea producătorilor locali, astfel încât să îi sprijinim cât mai mult atât pentru a-și putea păstra marfa cât mai mult timp, dar și să o poată comercializa în condiții cât mai bune.

Lucrăm, de asemenea, la proiectele pentru piețele tradiționale, iar de anul viitor vom începe să finanțăm aceste proiecte. O parte dintre ele vor fi finanțate prin Programul Operațional Regional (POR), iar o parte dintre ele vor fi finanțate din fonduri proprii de la Consiliul Județean, pentru că ne dorim ca în toate cele patru Țări ale județului Maramureș să avem astfel de piețe care să vină în întâmpinarea atât a producătorilor locali, cât și a cetățenilor care atunci când merg să achiziționeze produse tradiționale să beneficieze de piețe moderne și la standarde cât mai bune.”

Te-ar putea interesa si

Consiliul Județean Maramureș, partener în realizarea proiectului ”Varianta de ocolire Șomcuta Mare”

Redactie

Băimărean, condamnat pentru infracţiuni rutiere, depus după gratii de poliţişti

Vasile Dale

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – acţiuni în domeniul exploatării resurselor minerale

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult