Important

RUTIERE: Substanțe interzise depistate în maşina unui băimărean, beat la volan în Cavnic, dosar penal pentru trei infracțiuni

Ieri, 14 octombrie, în jurul orei 15.00, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat a agresat o femeie în timp ce se deplasau cu un autoturism pe strada Victoriei din municipiu.
Polițiștii au identificat autoturismul în cauză, în interiorul căruia se afla un bărbat de 32 de ani și o femeie de 26 de ani ambii din Baia Mare.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că cele sesizate nu se confirmă, cele două persoane relatând faptul că doar s-au certat fără a se agresa.
De asemenea, în timp ce se efectua controlul corporal, una din persoanele implicate a aruncat un ambalaj, care conținea în interior o substanță vegetală.

Cercetările continuă sub suspiciunea comiterii unor fapte penale incriminate de Legea 143 din 2000.



Conducere cu alcoolemie depistată de polițiști

Aseară, 14 octombrie, ora 20.00, polițiștii din Cavnic au oprit în trafic pentru control un autoturism condus pe strada 1 Mai.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 43 de ani din Cavnic care emana halenă alcoolică.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost condus la Spitalul de Psihiatrie Cavnic unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 din Cod penal.

Mandat de Executare a Pedepsei Închisorii pus în executare de polițiști

Ieri, 14 octombrie, polițiștii Postului de Poliție Recea, au pus în executare un Mandat de Executare a Pedepsei Închisorii emis de Judecătoria Baia Mare pe numele unui bărbat de 44 de ani din Recea.
Polițiștii l-au depistat la domiciliul său, ocazie cu care a fost condus la Penitenciarul Baia Mare, în vederea executării pedepsei de 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare.
Bărbatul este cercetat sub aspectul comiterii de infracțiuni la regimul rutier.

Reținut după ce a condus cu permisul suspendat, cu alcoolemie și a vătămat corporal o persoană

Bărbatul de 51 de ani din Baia Mare, pe numele căruia în data de 12 octombrie a.c., polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii a trei infracțiuni, a fost reținut pentru 24 de ore.
Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.

Te-ar putea interesa si

Călin Bota: Guvernul acordă 3 miliarde de lei pentru proiectele derulate prin PNDL

Vasile Dale

SPIRIT CIVIC: Un băimărean a împiedicat un furt de carburant

Vasile Dale

Eveniment cultural: Miercurea de poezie

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult