Eveniment

RUTIERE: Accidente la Săpânţa şi Tisa, infracțiuni rutiere depistate de polițiștii maramureșeni

Ieri, 20 octombrie, la ora 10.14, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acționând cu aparatura video-radar pe D.J. 182B, în localitatea Săcălășeni au înregistrat un autoturism, care circula în direcția Remetea Chioarului către Baia Mare cu viteza de 90 km/h (+40). Conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de polițistul rutier, fiind necesară urmărirea acestuia. Șoferul a fost identificat ulterior, în aceeași zi, și s-a prezentat la sediul Biroului Rutier Baia Mare.
Este vorba despre un tânăr de 21 de ani din Culcea, iar în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că tânărul nu avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, având permisul de conducere suspendat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

–-

Tot ieri, în jurul orei 15.00, polițiștii Secției 6 Sarasău au fost sesizați telefonic de către lucrători din cadrul S.P.F. Sarasău cu privire la faptul că, pe D.N. 19, la intrarea în localitatea Săpânța, a avut loc un eveniment rutier.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 42 de ani din Săpânța, aflat la volanul unui autoturism condus din direcția localității Săpânța spre Câmpulung la Tisa, a intrat în coliziune cu un cap de podeț.
Polițiștii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub infleunța băuturilor alcoolice.

–-

De un alt eveniment rutier au fost sesizați ieri, la ora 14.26, polițiștii Postului de Poliție Bocicoiu Mare de către un bărbat de 33 de ani din Tisa cu privire la faptul că a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale în satul Tisa, iar conducătorul celuilalt autoturism implicat în eveniment nu ar deține permis de conducere.
La fața locului, polițiștii au constatat că apelantul, aflat la volanul unui autoturism pe drumul comunal, a intrat în coliziune cu un tractor, condus de o femeie de 41 de ani din Tisa.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că femeia de 41 de ani nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicul, iar tractorul condus este neînmatriculat sau înregistrat.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero.
În continuare, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

–-

Două mandate de executare a pedepsei închisorii puse în aplicare de polițiști

Ieri, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Sighetu Marmației și ai Secției 3 Fărcașa au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii pe numele a doi bărbați de 39 și 47 de ani din Mireșu Mare și Sighetu Marmației.
Primul a fost condamnat la 1 an și cinci luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar cel de al doilea la 1 an şi două luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Ambii bărbați au fost depuși la Penitenciarul Baia Mare.

Te-ar putea interesa si

Galerie foto/video: Tragedie în Lăpușel. Două persoane rănite, șoferul a decedat (actualizare)

Vasile Dale

FOTO, VIDEO EXCLUSIV – A DOUA TENTATIVĂ: O tânără s-a aruncat de la etajul 4 al unui bloc de pe strada Păltinișului din Baia Mare (ACTUALIZARE)

Redactie

ÎNCĂ UNA: Primăria Baia Mare amendată cu 40.000 de lei pentru depozitarea ilegală a gunoaielor pe malul Săsarului

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.