Important

Mai mulţi maramureşeni reţinuţi pentru furt şi infracţiuni rutiere

Polițiștii băimăreni de investigații criminale au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un tânăr de 18 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat. Fapta a fost reclamată în cursul lunii august, când o persoană a sesizat faptul că i-au fost sustrase bunuri dintr-un apartament situat pe strada Olteniei din municipiu, la parter.
În urma investigațiilor efectuate de polițiști s-a stabilit că hoțul ar fi pătruns în locuință în cursul nopții, prin escaladarea unui geam lăsat deschis, iar dintr-o cameră a sustras un smartphone și un laptop. Polițiștii au reușit să stabilească și identitatea acestuia și au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.
În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat și pentru stabilirea întregii activități înfracționale a băimăreanului în vârstă de 18 ani.

Baia Sprie: Reținut pentru 24 de ore pentru furt

Și polițiștii din Baia Sprie au reținut un tânăr de 19 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt. Ei au fost sesizați vineri seara cu privire la faptul că, din casa de marcat a unei cafenele din oraș, a fost sustrasă o sumă de bani, de către un jucător la aparatele de noroc.
Polițiștilor deplasați la locul sesizării li s-a relatat faptul că un tânăr, revoltat că a pierdut la aparate banii jucați, a sustras aproximativ 3000 de lei din casa de marcat, după care a părăsit în fugă cafeneaua.
Pe baza semnalmentelor oferite de reclamant și în urma activităților investigative efectuate, polițiștii au reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei. Este vorba despre un tânăr de 19 ani din Baia Sprie care a fost reținut pentru 24 de ore și a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Cercetările continuă, la finalizarea lor urmând a fis dispuse măsurile legale.

Bărbați identificați ca fiind autorii unor furturi, reținuți de polițiștii sătmăreni

La data de 22 octombrie a.c., în urma cercetărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei-Biroul de Investigații Criminale și Poliției municipiului Satu Mare -Biroul de Investigații Criminale, aceștia au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați, de 23, respectiv 21 de ani, ambii din județul Maramureș, care în perioada mai-octombrie a.c., au sustras catalizatoare de pe mai multe autoturisme. Verificările în cauză continuă față de cei doi, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Reținut pentru 24 de ore pentru infracțiuni rutiere

Polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 61 de ani din municipiu, care a fost implicat duminică într-un accident rutier soldat, din fericire, doar cu pagube materiale.
Accidentul s-a produs la intersecția străzii Univerității cu strada Luminișului, unde bărbatul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a acroșat bordura din partea dreapta, producând avarii autoturismului pe care îl conducea.
În urma verificării documentelor și a interogării bazelor de date ale poliției s-a constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Având în vedere prezența halenei alcoolice, i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, însă, din cauza stării avansate de ebrietate, nu a fost posibilă testarea și a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Împotriva bărbatului s-a dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi propuse măsuri legale. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
În total, în acest week-end, polițiștii rutieri maramureșeni au întocmit dosare penale pentru 16 infracțiuni rutiere constatate pe drumurile publice. Astfel, au fost constatate șapte infracțiuni de conducere fără permis, patru de conducere sub influența băuturilor alcoolice, restul fiind alte infracțiuni (conducerea unui vehicul neînmatriculat, refuz de prelevare probe biologice de sânge, etc). Sunt cercetați pentru comiterea acestora 11 bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 61 de ani.

Te-ar putea interesa si

Jandarmii maramureşeni, la datorie cu ocazia Sărbătorilor Pascale

Redactie

CLUJ NAPOCA: Un şofer din Maramureş a atacat cu spray paralizant şoferul unui troleibuz (FOTO)

Vasile Dale

ASOCIAŢIA MARAMUREŞ BIKE: Părinții eroi donează sânge

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.