Important

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN MARAMUREȘ: Concurenţă pentru cele cinci posturi de ofiţer scoase la concurs din sursă externă

Astăzi, 06 noiembrie 2021, a avut loc proba de verificare a cunoștințelor pentru candidații care s-au înscris la concursul prin încadrare directă pentru ocuparea a cinci posturi vacante de specialiști, ofițeri de poliție , în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, la Serviciul de Comunicații și Informatică, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Investigații Criminale și Serviciul Logistic.

45 de candidați au fost prezenți și dornici să își exprime cunoștințele acumulate, în vederea susținerii probei scrise pentru cele cinci posturi.



Înscrierea candidaților s-a realizat pe toate posturile vacante de ofițeri de poliție din cadrul inspectoratului, urmând ca numirea candidaţilor declaraţi „admis” să se realizeze în ordinea descrescătoare a notelor finale obţinute.

Cea mai mare notă obținută a fost de 9,85 aferent postului de ofițer din cadrul Serviciului Logistic.

Concursul privind celalte cinci posturi vacante de ofițer s-a realizat la nivel central, de către Inspectoratul General al Poliției Române.

Te-ar putea interesa si

Activități preventive desfășurate de jandarmii montani cu copiii din Cupşeni

Redactie

Deputatul Adrian Todoran, contribuție decisivă pentru realizarea Autostrăzii Nordului. Peste patru ani: Prima autostradă ce va traversa Maramureșul

Vasile Dale

IPJ MARAMUREŞ: 18 agenți de poliție au început o nouă etapă în cariera lor profesională

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult