Eveniment

FOTO: Casă distrusă de un incendiu la Săcălăşeni

Un incendiu puternic a cuprins în această noapte o gospodărie situată în comuna Săcălășeni. În jurul orei 03.30, patru echipaje de stingere și unul de prim ajutor – EPA SMURD de la Detașamentul de Pompieri “Căpitan Marchiș Adrian Baia Mare” s-au deplasat de urgență la locul indicat.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în faza de ardere generalizată. Pompierii băimăreni au luptat aproape patru ore cu flăcările. La localizarea și lichidarea incendiului au participat și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Săcălășeni.

Pompierii au reușit să împiedice propagarea incendiului la vecinătăți, dar flăcările au ars acoperișul casei, cu structură din lemn și șindrilă bituminoasă, pe o suprafață de circa 250 de metri pătrați. Au mai ars elemente de mobilier, precum și aparatură electronică și electrocasnică.

Cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic de la un cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată.

Te-ar putea interesa si

INCIDENT REVOLTĂTOR LA RUSCOVA: Un tânăr beat şi-a schingiuit câinele ciobănesc… tăindu-i coada

Redactie

PRIMĂRIA VIȘEU DE SUS NU POATE SUSȚINE PROIECTE IMPORTANTE DIN CAUZA DATORIILOR ENORME ACUMULATE PRIN MANAGEMENTUL DEFECTUOS CONDUS DE PRIMAR!

Vasile Dale

EXCLUSIV INCREDIBIL – Piromanul din Satulung arestat preventiv. El a incendiat cabana socrului vicepreședintelui CJ Maramureș

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.