BREAKING NEWSImportant

ZBORURILE EXTERNE BAIA MARE – LONDRA ȘI BAIA MARE – MILANO vor fi operate sâmbătă și luni de pe AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ

Primele zboruri Baia Mare – Londra (Stansted) și Baia Mare – Milano (Bergamo) vor fi operate începând de sâmbătă, 18 decembrie, respectiv de luni, 20 decembrie.

Biletele se pot achiziționa online de pe site-ul companiei www.hisky.aero sau de la agențiile partenere, iar prețurile încep de la 30,83 de euro.

n ceea ce privește zborul Baia Mare – Paris (Beauvais), acesta va fi operat din data de 8 aprilie 2022.



Ionel Bogdan, președinte Consiliul Județean Maramureș: “Operarea de curse internaționale de pe Aeroportul Internațional Maramureș este un obiectiv principal pentru mine și pentru echipa Consiliului Județean Maramureș și care, datorită eforturilor noastre, a prins contur.Ne dorim să suplimentăm de anul viitor numărul de zboruri efectuate de pe Aeroportul Maramureș, pentru ca atât maramureșenii, cât și turiștii care vor să viziteze județul nostru minunat, să ajungă cât mai rapid și ușor în Maramureș, fără a mai fi nevoie să aterizeze pe aeroporturile din Cluj, Oradea sau Satu Mare.”

Te-ar putea interesa si

FURT ÎN BAIA MARE: Cercetat pentru furtul a 600 de pachete de ţigări

Vasile Dale

ACCIDENT PETROVA: Un camion încărcat cu pietre s-a răsturnat pe DN18

Vasile Dale

ÎNGRIJORĂTOR /ACTUALIZARE 3: Pestă porcină africană şi la Oncești. Culmea chiar la samsar acasa!!! În acest moment avem trei focare: la două gospodării din Ieud și la una din Oncești

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult