Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

E GROASĂ RĂU DE TOT: 500 mc lemn confiscaţi şi amenzi în valoare de 155.000 lei în Maramureş

În perioada 13 – 17 decembrie a.c., Poliția Română, prin Direcția de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, a desfășurat acțiuni, în județul Maramureș, pentru prevenirea și combaterea tăierilor fără drept de arbori din fondul forestier național.

Au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 153.500 de lei și au fost confiscați aproximativ 490 de metri cubi de material lemnos.

Polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sprijiniți de polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș și Alba, au verificat 23 de agenți economici, cu obiect de activitate în domeniul forestier.

În cadrul acțiunii, polițiștii au constatat 6 infracțiuni și au aplicat 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 153.500 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și a altor acte normative.

De asemenea, au fost dispuse măsuri complementare de confiscare a aproximativ 490 de mc de material lemnos, în valoare totală de 124.340 de lei.

La acțiuni, au participat specialiști silvici din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor – gărzile forestiere Focșani, Ploiești, Brașov, Timișoara și Suceava.

Pe parcursul acțiunilor, polițiștii au verificat respectarea dispozițiilor legale pe linia autorizării și exploatării masei lemnoase, precum și a achiziției, depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT