Important

MUNŢII ŢIBLEŞULUI: Jandarmeria Română a inaugurat cel mai recent post montan – foto

Începând de astăzi, ai un motiv în plus să alegi locurile mirifice de petrecere a timpului liber din zona munților Țibleșului, din județul Maramureș. Jandarmeria Română a inaugurat cel mai recent post montan, destinat siguranței turiștilor, dar și a gospodăriilor oamenilor din partea locului.
În ultimii ani, zona Lăpușului a devenit din ce în ce mai frecventată de către turişti, ceea ce a dus la dezvoltarea turismului, precum și la organizarea mai multor evenimente sportive şi culturale, iar aceste aspecte au reliefat nevoia de o mai bună monitorizare și protejare a acestui areal natural.
Postul de Jandarmi Montan Țibleș este începând de astăzi, o subunitate din cadrul Detaşamentului 3 Jandarmi Baia Mare, care execută misiuni de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii publice în zona Lăpușului.
Jandarmii montani din cadrul acestui post vor participa la misiuni de menţinere a ordinii publice pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor în staţiuni montane şi pe traseele turistice din zonă. De asemenea, vor participa împreună cu alte instituţii abilitate, la supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei fondului cinegetic şi piscicol natural, a fondului silvic şi de protecţie a mediului, prin măsuri specifice de prevenire şi combatere a oricăror încălcări ale prevederilor normelor legale.
Una dintre atribuțiile cele mai importante ale jandarmilor din cadrul noului post montan este aceea de participare la căutarea/salvarea şi evacuarea persoanelor/turiştilor care se pot afla în situații periculoase.
De asemenea, cunoaşterea permanentă a stării traseelor turistice şi informarea turiştilor şi a factorilor responsabili din zonă cu privire la starea drumurilor, starea indicatoarelor şi a marcajelor montane, alunecările de teren şi locurile unde s-au produs sau există posibilitatea producerii de viituri sau avalanşe, precum şi anunţarea din timp a populaţiei din zonă şi a turiştilor, în vederea evitării accidentelor şi a altor evenimente negative reprezintă, sunt începând de astăzi priorități.
Acesta este cel de-al 5-lea post de Jandarmerie Montană din judeţul Maramureș, după cele de la Borșa, Cavnic, Șuior și Valea Vaserului, fiind dotat din fondurile administrației publice.

Te-ar putea interesa si

NESIMTIRE LA MOISEI PE DN18: MERGEA CU VITEZA IAR ZAPADA APOASA A ARUNCAT-O DIRECT PE PIETONII DE PE TROTUARE SI CASE (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

INFRACŢIUNI RUTIERE: Curg dosarele penale pentru infracţiunile constatate în trafic

Vasile Dale

CUPŞENI: Depistat de poliţişti la scurt timp după ce a sustras bani dintr-o locuinţă

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.