BREAKING NEWSEvenimentNationalRecomandate

FOTO. DANIELA, tânăra implicată în tragedia din Oaș este în stare critică la Spitalul Județean Baia Mare. Sergiu a decedat pe loc

Accidentul mortal în județul Satu Mare. Conform informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat în noaptea dintre miercuri și joi, în jurul orei 00.00, pe drumul forestier “Brada”, situat în extravilanul localității Negrești Oaș, în zona ”Luna Șes”. Un tânăr, în vârstă de 35 de ani a decedat, iar o altă tânără – O. Daniela, în vârstă de 21 de ani, este în stare critică, medicii având un diagnostic rezervat. A treia victimă – Patricia P., o tânără tot de 21 de ani, are fractură de picior și contuzie de coloană.

Potrivit informațiilor PresaSM, un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din Negrești-Oaș, aflat la volanul unui Mercedes, înmatriculat în Franța, a tractat trei persoane pe un colac tubby și o cameră auto, respectiv un bărbat, în vârstă de 35 de ani, și două femei, ambele în vârstă de 21 de ani. Din cauza condițiilor de drum, cele trei persoane tractate s-au izbit de un copac situat pe marginea drumului. În urma incidentului a decedat bărbatul de 35 de ani și a rezultat rănirea foarte gravă a celor

două tinere.

O. Daniela, în vârstă de 21 de ani, a fost preluată de un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă al celor de la SMURD Satu Mare în stare critică și transportată la Unitatea de Primire Urgență a Spitalului Județean Satu Mare. Din cauza gravității rănilor, medicii au luat decizia de a o transfera la Spitalul Județean din Baia Mare. Conform informațiilor PresaSMstarea pacientei este critică, aflându-se în comă de gradul 4, fiind intubată pe Secția de Terapie Intensivă. Din păcate, medicii sunt rezervați în privința stării de sănătate.

Din păcate, Sergiu F., în vârstă de 35 de ani, a decedat după ce, aflat pe o sanie improvizată (cameră auto) trasă de o mașină, s-a izbit puternic de un copac.

Iubita acestuia a transmis un mesaj sfâșietor pe Facebook: ”Sufletul meu, inima mea, bebe meu de ce mai lăsat bebe de ce? Bebe, hai te rog înapoi, aveam atâtea planuri împreună, iar Dumnezeu mi te-a luat, doamne adami-l pe înapoi, ce ma fac eu fără tine sufletul meu? Acuma ne-ai lăsat, iubirea mea, Dumnezeu să te odihnească în pace și să aiba grijă de tine acolo sus, iar noi promit ce ne vom revedea curând, bebe meu frumos, îngerașul meu, am să te iubesc toată viața mea”.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând să i se recolteze probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală gravă din culpă. Nefiind un drum public, accidentul nu este considerat a fi unul rutier.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

VIDEO: Colegii de la IPJ Maramureș și-au luat rămas bun de la cms șef Gabriel Ciprian Sauliuc

Redactie

VANDALIZARE: S-a furat bateria din parcometrul de pe Bd. Unirii din Baia Mare

Vasile Dale

TRAGEDIE LA MIREȘU MARE: Femeie găsită decedată într-un șanț plin cu apă din propria-i curte

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.