Eveniment

RUTIERE: Accidente de circulaţie în Baia Mare şi Borşa, din cauza… alcoolemiilor din etilotest

La data de 23 ianuarie 2022, la ora 16.55, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe bulevardul Traian din municipiu.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 32 de ani din Baia Mare, aflat la volanul unui autoturism, condus din direcția străzii Gării înspre strada Vlad Țepeș, la intersecția cu bulevardul Republicii, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 50 de ani din Baia Mare, care, ulterior, în urma impactului a fost proiectat în vehiculul poziționat în spatele acestuia. Ambele autoturisme se aflau oprite în zona de preselecție la semafor.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 50 de ani din Baia Mare, care a fost transportat la spitalul din municipiu în vederea acordării de îngrijiri medicale. Acesta nu a rămas internat sub supraveghere medicală.
Conducătorii celor trei autoturisme implicate în evenimentul rutier au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în cazul celor doi bărbați de 50 și 60 de ani, dar în cazul conducătorului auto de 32 de ani, a rezultat o alcoolemie de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În continuare, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

*****

Două accidente rutiere soldate cu pagube materiale și cu…

În seara zilei de 23 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au fost sesizați despre producerea a două evenimente rutiere soldate cu pagube materiale pe strada Horea și bulevardul Traian.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 61 de ani din Baia Mare, în timp ce conducea un autoturism dinspre strada Someșului, a pătruns prin viraj la stânga în intersecția cu strada Pintea Viteazul, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară, care circula din sens opus, condusă de un bărbat de 50 de ani din Baia Mare.
Un alt bărbat de 47 de ani din Baia Mare, aflat la volanul unui autoturism dinspre strada Olteniei, ajuns la intersecția cu strada Transilvaniei, a intrat în coliziune cu un autoturism, care se afla parcat regulamentar. Ulterior, bărbatul și-a continuat deplasarea, iar după circa 20 de metri a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate situat pe colțul opus al intersecției cu str. Transilvaniei.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 61 de ani din Baia Mare, iar în cazul conducătorului auto de 47 de ani a rezultat o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei doi au fost transportați la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosare penale pe numele celor doi sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

*****

La data de 21 ianuarie, polițiștii din Borșa, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au identificat pe strada Moldovei din oraș un autoturism, fără a avea montate plăcuțele de înmatriculare, condus de un bărbat de 32 de ani din Borșa.

Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,19 mg/l alcool în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele acestuia sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe și punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Tot polițiștii din Borșa au oprit pentru control în noaptea zilei de 24 ianuarie a.c. un autoturism, la volanul căruia au identificat un bărbat de 32 de ani din oraș.
În urma solicitării de a fi testat cu aparatul etilotest, bărbatul a refuzat, fapt pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

*****

Ieri, 24 ianuarie, în jurul orei 19.30, polițiștii Secţiei 1 Poliţie Rurală Groşi au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că, în localitatea Săcălășeni, a avut loc un accident rutier cu pagube materiale, fiind avariat un stâlp de curent.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 47 de ani din Remetea Chioarului, care, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un stâlp de la reţeaua electrică.
Având în vedere faptul că șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 1.01 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean Dr. Constantin Opriş Baia Mare, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

*****

În data de 23 ianuarie, în jurul orei 01.40, polițiștii din Baia Mare au identificat un autoturism care a rămas blocat în zăpadă cu partea din spate, pe un spațiu verde.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că șoferul de 29 de ani din municipiu, a condus un autoturism pe bulevardul Unirii, iar în parcarea din fața unui imobil a executat de mers înapoi și a intrat cu partea din spate pe spațiul verde în zăpadă unde a rămas blocat.
În urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0.72 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, unde a refuzat să i se recolteze mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, precum a refuzat și recoltarea de mostre biologice de sânge și urină în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor interzise.
În cauză, polițiștii au întocmit acte de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV FOTO: El este tânărul din Ruscova decedat după ce a plonjat cu autoturismul în barajul Somesul Cald

Vasile Dale

Creatorii UNTOLD și Neversea prezintă MASSIF, cel mai nou și așteptat concept de divertisment de la munte

Vasile Dale

IMAGINI ȘOCANTE: Femeie cu răni îngrozitoare pe corp trimisă acasă de la UPU a Spitalului Sighet după o oră și jumătate fără niciun tratament

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.