BREAKING NEWSNationalRecomandate

VIDEO. INDIVID APARENT BEAT ȘI FĂRĂ PERMIS, RECIDIVIST, A BLOCAT O MAMĂ ȘI UN BĂIEȚEL. POLIȚIA NU I-A FĂCUT NIMIC

Scene incredibile în județul Satu Mare! Un individ, în vârstă de 30 de ani, care locuiește în localitatea Poiana Codrului din județul Satu Mare, ar conduce o mașină neînmatriculată, fără permis de conducere și în stare aparentă de ebrietate. Mai mult – conform informațiilor PresaSM – individul este RECIDIVIST, fiind în perioada de încercare de de DOI ani, după ce în august 2021 a fost condamnat la o pedeapsă de 10 luni și 20 de zile de închisoare pentru conducere fără permis și în stare de ebrietate a unei mașini neînmatriculate.

De unde a început totul

Tocmai faptele de care este acuzat că s-ar face vinovat din nou. Mai exact, potrivit informațiilor PresaSM, luni noaptea, în jurul orei 23.30, individul ar fi fost la originea unui scandal, după ce – în Poiana Codrului – a blocat accesul pe o stradă a unei mașini în care se afla o mamă și băiețelul său de zece ani, care s-au întors de la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.

După dispute verbale, la ora 23.54, femeia a sunat la 112, iar individul ar fi fugit pe când a ajuns echipajul de Poliție (circa 30 de minute de la ora apelului la 112). În loc să verifice informația, polițiștii i-au spus femeii să meargă în zilele următoare și să depună o plângere… tot la Poliție.

”A condus o mașină de teren neînmatriculată, beat la volan și fără permis. Mi-a blocat drumul să merg acasă. Veneam de la Urgentă cu băiatul meu de 10 ani. L-am rugat frumos să mă lase să trec și nu a vrut! Am sunat la Poliție la ora 23:54 . În timpul în care trebuia să ajungă un echipaj de Poliție, (…) m-a înjurat foarte urât. A ajuns Poliția la 00:25 și acesta a fugit”, este mărturia femeii.

Individul a găsit o explicație aparent puerilă, scuzându-se că mașina de teren nu ar merge. Curios este faptul că tot cu mașina de teren a dispărut înainte să ajungă Poliția.

”Nu am umblat. Acolo mi l-a lăsat platforma și numai am încercat să-l dau doi metri mai în spate. M-am urcat că mi-a fost frig, gipu nici nu merge”, se apără acesta.

Polițiștii îi MINT și pe reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare

Reporterii PresaSM au mers astăzi personal la Biroul de Presă al Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare pentru a obține un punct de vedere vizavi de modul în care au acționat polițiștii. Dar, supriză! Contactați telefonic de purtătorul de cuvânt al IJP Satu Mare, polițiștii au NEGAT CĂ AU AVUT UN APEL SAU VREUN INCIDENT!

DOVADĂ FOTO. Le reîmprospătăm memoria polițiștilor, dacă nu își ”amintesc” și își mint inclusiv superiorii pe linie ierarhică.

Reporterii PresaSM au verificat antecedentele suspectului și au ajuns la o concluzie incredibilă! Acesta a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2000/P/2020 din data de 08.01.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

În august 2021, individul a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru 10 luni și 20 de zile, cu termen de încercare de DOI ani!

Sentința Judecătoriei Satu Mare, obținută de PresaSM: ”(…) stabileşte în sarcina inculpatului (…), pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, pedeapsa de: – 8 luni închisoare (…) pentru săvârşirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe (…) pedeapsa de: – 8 luni închisoare. (…) pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, la pedeapsa de: – 2.900 lei amendă penală (145 zile-amendă, înmulţit cu 20 lei/zi) (…) aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare, sporită cu o treime – 2 luni şi 20 zile – din cealaltă pedeapsă cu închisoarea (8 luni) la care se va adăuga în întregime pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.900 lei, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 10 luni şi 20 zile închisoare şi 2.900 lei amendă penală. (…) amână aplicarea pedepsei rezultante de 10 luni şi 20 zile închisoare şi 2.900 lei amendă penală pe termenul de supraveghere stabilit de art. 84 Cod penal, de 2 ani, care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”.

Semne mari de întrebare care își așteaptă răspunsul

Conform martorilor, individul este suspectat că a recidivat. Este aproape imposibil de dovedit legal dacă a fost sub influența băuturilor alcoolice (deși pe criterii empirice martorii susțin că ar fi emanat halenă alcoolică și ar fi avut probleme evidente de coerență), imaginile arată că individul se afla la volanul unei mașini, pe un drum public.

Este de neînțeles cum reprezentanții Poliției din zonă au NEGAT incidentul și cum un astfel de individ poate să conducă în continuare o mașină (aparent neînmatriculată, potrivit martorilor) deși se află în perioada de ÎNCERCARE.

Sperăm ca reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare vor putea să găsească răspunsuri la toate aceste întrebări.

ACTUALIZARE

Cu toate că PresaSM i-a expus punctul de vedere în articolul inițial, suspectul B.M. a simțit nevoia să ofere noi explicații, opinând că totul ar fi o răzbunare.

Redăm mai jos punctul de vedere asumat de B.M. și redactat de către cunoscutul avocat Ciprian Ardelean, din cadrul Societății Civile de Avocați Huluță, Mureșan, Ardelean:

”Subsemnatul nu sunt recidivist, am suferit intr-adevar o condamnare, sub un an de zile, unde s-a dispus amanarea aplicarii pedepsei stabilite. Punctul de pornire a disputei este faptul ca in mai multe randuri am fost batut cu bestialitate in plin centru satului nostru, Poiana Codrului, de catre familia persoanei care filmeaza, B. I.

Atasez filmarea din primavara anului trecut unde se vede cum sunt lovit cu bestialitate de fratele ei, verisorul acesteia si mai multi cetateni de etnie roma, intr-un loc public evident fara vreo provocare din partea mea. Faptul ca acestia ma bat intr-un loc public, cunoscand ca sunt filmati, arata agresivitatea de clan a acestor persoane, rude intre ei.

Agresivitate de clan din care face parte si acest episod, respectiv tentativa de inscenare a doamnei B.I., profitand de o situatie care ar putea duce la o astfel de concluzie.- doresc sa arat ca motivul acestei inscenari din partea lui B.I. este dorinta de intimidare a mea avand in vedere faptul ca urmare a batailor suferite de mine pe care fratele ei si verisorii mi le-au aplicat, acestia au dobandit calitatea de inculpati in dosarul penal cu nr. 856/P/2021 fiind, pana in prezent, intocmit Referat cu propunere de trimitere in judecata a acestora pentru infractiunile savarsite.

Nu in ultimul rand arat ca a sta la volanul unei masini nu inseamna a o conduce; informatia ca masina mea ar fi blocat drumul este de asemenea falsa in totalitate si nesustinuta de nicio proba”.

Te-ar putea interesa si

IARNA S-A INSTALAT LA MUNTE: A nins în Munții Maramureșului

Vasile Dale

FOTO EXCLUSIV: Cel mai important ziar print al Maramureșului în CARANTINĂ. Jurnaliști confirmați pozitiv după o ședință de redacție (actualizare)

Redactie

FOTO: Accident rutier pe Dura, o persoană încarcerată

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.