Important

SALVATOR DIN PASIUNE: O nouă serie de voluntari la ISU Maramureş

În week-end-ul trecut, o nouă serie de voluntari și-a început pregătirea de specialitate, în cadrul programului național “Salvator din pasiune”. Voluntarii au participat la cursul de inițiere, desfășurat într-un amfiteatru al Centrului Universitar Nord Baia Mare.
Pe parcursul acestuia, cadre ale I.S.U. Maramureș le-au prezentat participanților noțiuni legate de organizarea și atribuțiile inspectoratului, reguli de prevenire a incendiilor, respectiv de comportament în situații de urgență diverse.
Pregătirea voluntarilor va continua, în perioada următoare, cu un curs de acordare a primului ajutor de bază. Aceștia vor susține teste teoretice și practice, pentru verificarea cunoștințelor însușite, atât la încheierea cursului de inițiere, cât și la finalizarea celui de prim ajutor de bază.
Voluntarii care vor trece testele, vor putea să desfășoare primele activități practice, împreună cu serviciile profesioniste pentru situații de urgență, începând din luna aprilie a anului curent.
În noua serie de pregătire s-au înscris 60 de voluntari, cu vârste cuprinse între 16 și 50 de ani. Dintre aceștia, 40 s-au prezentat la cursul de inițiere.

Te-ar putea interesa si

RECOMANDĂRI ISU: PREVENIREA INCENDIILOR ÎN SEZONUL RECE

Redactie

VIDEO: Un băimărean, actor în filmul Leon 2, o coproducție italiano-română

Vasile Dale

EVENIMENT AUTO: Tuning Fest 2021, la Seini

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.