BREAKING NEWSMaramuresul IstoricRecomandate

EXCLUSIV FOTO: Trei elevi de la o școală din Sighetu Marmației, posibil sub influența alcoolului, au devastat pur și simplu o sală de clasă – ACTUALIZARE

Incident grav într-o școală din Sighetu Marmației. Trei elevi de clasa a VII-a au devastat pur și simplu o sală de clasă după ce ar fi venit la școală cu o oră mai târziu decât ora de începere a cursurilor. Mai mult există suspiciuni că adolescenții ar fi și consumat băuturi alcoolice.

Incidentul s-a petrecut luni dimineața în jurul orei 9. Cei trei elevi de clasa a VII-a de la Școala Generală ”Ioan Mihali de Apșa” din Sighetu Marmației au venit la școala puși pe harță. S-au îmbrăncit și câteva clipe mai târziu au spart mai multe mese și scaune. Totul sub privirile îngrozite ale colegilor și profesorilor. Din sală de clasă au ieșit pe hol și au început să urle și să țipe.

Conform informațiilor noastre părinții celor trei copii au fost chemat astăzi la școală pentru a discuta situația lor. Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a fost sesizat despre incident și așteaptă măsurile luate de conducerea unității de învățământ. 

Poliția Sighetu Marmației nu a fost sesizată despre acest incident.

Trebuie să spunem și faptul că unitatea de învățământ amintită a fost cuprinsă de Ministerul de Interne într-un proiect de reducere a violenței în școli și de reducere a fenomenului de bulling. Este cel de-al doilea incident grav dintr-o instituție de învățământ din județul Maramureș. Ieri v-am prezentat cazul halucinant în care doi elevi de clasa a V-a s-au bătut în sala de curs sub privirile colegilor.

ACTUALIZARE -IPJ MARAMUREŞ

Urmare a apariției în mediul on-line a articolului de presă intitulat ”EXCLUSIV FOTO: TREI ELEVI DE LA O ȘCOALĂ DIN SIGHETU MARMAȚIEI, POSIBIL SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, AU DEVASTAT PUR ȘI SIMPLU O SALĂ DE CLASĂ”, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș este abilitat să vă comunice următoarele: Conducerea Inspectoratului de Poliție a dispus efectuarea de verificări cu privire la aspectele semnalate în articolul de presă, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: El este bătrânul găsit carbonizat în propria-i casă din BREB. Liviu Vârciu impresionat până la lacrimi de povestea maramureșeanului

Vasile Dale

TRAGEDIE ÎN MUREŞ: Un tânăr şofer de TIR din Lăpuş şi-a pierdut viaţa într-un accident produs lângă Târnăveni

Vasile Dale

INCENDIU: Un autoturism a ars ca o torță lângă un club din Baia Mare (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.