BREAKING NEWSImportant

FOTO: Polițiștii de la Prevenire în vizită la Școala Gimnazială ”Petofi Sandor” din Coltău

Școala Gimnazială „Petofi Sandor” din Coltău a fost gazda polițiștilor Biroului Siguranța Școlară și a celor de Prevenire, care s-au întâlnit cu elevii de gimnaziu pentru a discuta despre răspunderea penală a minorilor și victimizarea acestora, precum și despre siguranța lor în mediul online.

Polițiștii le-au vorbit elevilor despre infracțiunile pe care ei le pot comite în mediul școlar, fie că sunt fizic la școală sau în online. Care sunt sancțiunile faptelor lor. Ce poate păți un minor autor al unei infracțiuni. Cum o simplă lovire se poate transforma în lovitură cauzatoare de moarte. Cum răspunsul cu lovire la lovire nu este legitimă apărare. Cum amenințările pot duce la hărțuire. Cum o postare pe paginile de socializare poate să se transforme într-o infracțiune.

De asemenea au aflat cum pot să devină victime ale infracțiunilor și cum se pot proteja. Care sunt măsurile preventive pe care le au la îndemână și de care e important să țină cont pentru a evita victimizarea.

Totodată au aflat că fiecare drept vine cu o obligație și că orice drept încălcat este o infracțiune, iar infracțiunea se pedepsește cu închisoarea.

Elevii au prezentat interes pentru mesajul transmis de polițiști. Au fost atenți, au pus întrebări pentru a-și clarifica anumite informații, au povestit experiențe personale și modul în care au acționat.

Pentru orice societate copiii, tinerii sunt cel mai de preț lucru, iar a investi în ei este cel mai important lucru, pentru că viitorul oricărei societăți este direct dependent de copiii, tinerii pe care îi formează.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: MACABRU – Căprioară măcelărită și aruncată la tomberoanele de lângă terenul de Atletism din Baia Mare – ACTUALIZARE

Vasile Dale

Un băiat de 16 ani a furat mașina tatălui și a plecat cu prietenii, drogat, într-o cursă nebună, cu 180 km/h, pe străzile din Satu Mare. A filmat totul, până a făcut accident

Vasile Dale

INFORMARE: Traficul prin punctele de frontieră Petea şi Urziceni, sistată temporar

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.