BREAKING NEWSNationalRecomandate

BĂTAIA DE JOC A UNGARIEI: Refugiaţii ucraineni care nu deţin paşaport biometric rămân în România. Cozi uriaşe în vămile din vest (actualizare)

Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratele Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Oradea si Sighetu Marmaţiei că, începând cu data de 02.03.2022, ora 15.45 (ora RO), la frontiera româno–ungară, intrarea pe teritoriul Ungariei este permisă numai cetățenilor statelor terțe (inclusiv cetăţenilor ucraineni sau a altor persoane care vin din Ucraina), care îndeplinesc condițiile de intrare în spațiul Schengen.

Astfel, se anulează o dispoziție anterioară privind permiterea intrării în Ungaria a cetățenilor statelor terțe care vin din Ucraina, în contextul situației din aceasta tară, prin care erau acceptate orice fel de documente prin care se putea stabili identitatea.

În prezent, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria se înregistrează un timp de aşteptare ridicat, ca urmare a faptului că un număr foarte mare de autoturisme, persoane şi automarfare se prezintă pentru efectuarea controlului de frontieră la ieşirea din România.

Precizăm că formalităţile de frontieră la graniţa cu Ungaria se efectuează în comun cu autorităţile din ţara vecină, sens în care suplimentarea arterelor de control se realizează în acord cu şi în funcţie de personalul alocat de Poliţia Ungară. Au fost contactate autorităţile maghiare pentru dispunerea unor măsuri comune de fluidizare a traficului.

Precizăm că Poliţia de Frontieră Română a suplimentat personalul planificat la verificarea documentelor de călătorie şi a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ.

ACTUALIZARE: Bogdan Aurescu: „Ungaria revocă măsura prin care cetăţenii Ucrainei fără paşapoarte biometrice nu puteau intra”

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, anunţă că, în urma discuţiei avute cu omologul său ungar, Peter Szijjarto, acesta l-a informat că Ungaria a decis să revoce măsura anunţată anterior prin care cetăţenii ucraineni fără paşapoarte biometrice nu puteau intra în această ţară.

„Tocmai am discutat cu omologul meu, ministrul Afacerilor Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, care m-a informat că în urma demersurilor României autorităţile ungare au decis să revoce măsura anunţată anterior azi prin care cetăţenii Ucrainei fără paşapoarte biometrice nu puteau intra în Ungaria”, a scris şeful diplomaţiei române, miercuri seara, pe Twitter.

El îi mulţumeşte în acest context ministrului de Externe al Ungariei.

„Mulţumesc, Peter Szijjarto, pentru această decizie care este în sprijinul cetăţenilor ucraineni atât de afectaţi de agresiunea declanşată de Rusia împotriva Ucrainei”, mai scrie Aurescu.

Te-ar putea interesa si

INTERVENŢIE DIFICILĂ PENTRU SALVAMONTIŞTI: Turistă din Botoşani, accident grav la Cascada Cailor (GALERIE FOTO, VIDEO)

Vasile Dale

Fotografii incredibile: În Baia Mare străzile sunt ca ulițele din cătunele de munte

Vasile Dale

PROBLEME LA HALDĂ: Furtună de steril la Tăuţii de Sus (VIDEO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.