BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

ISJ Maramureș reacționează: Eleva avea un comportament nepotrivit, iar diriginta și asistentul medical au încercat să o liniștească fără a o agresa

Referitor la solicitarea dumneavoastră cu privire la aspectele prezentate în articolul pe care l-ați publicat în data de 1 martie 2022, în www.vasiledale.ro, vă comunicăm următoarele:

– din verificările noastre, începând cu data de 23 februarie și până în prezent, la Inspectoratul Școlar Județean Maramureș nu a fost înregistrată nicio petiție privind incidentul la care se face trimitere în articol;

– conform informațiilor primite din partea Școlii Gimnaziale „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa” Sighetu Marmației, în data de 23 februarie 2022, eleva respectivă a avut un comportament nepotrivit în timpul orei de la 11 la 12, deranjând întreaga clasă și derularea activităților didactice, iar doamna director, doamna dirigintă și asistentul medical de la cabinetul școlar au încercat să o liniștească, dar fără a o agresa fizic;

– a doua zi, conducerea unității de învățământ a stat de vorbă cu mama elevei, în prezența elevei, a profesorului diriginte și a consilierului școlar, considerându-se că este nevoie de o întâlnire pentru consiliere, în condițiile în care eleva a mai avut abateri disciplinare, motiv pentru care pe semestrul I are media 7 la purtare;

– din informațiile pe care ni le-a furnizat instituția de învățământ, întâlnirea s-a încheiat în condiții de calm și înțelegere. Ne exprimăm încrederea că doamna director și echipa pedagogică din Școala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa” Sighetu Marmației au competența de a gestiona cu tact această situație, constructiv, în manieră pozitivă, pentru a asigura un climat didactic optim.

Ca profesori, încercăm să-i ajutăm pe elevi să obțină o imagine cât mai clară despre ei înșiși și despre societate, să transformăm orice potențial conflict într-o șansă educativă.

Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

FRONTIERA DE NORD: Un cetățean din India, oprit în zona Valea Vişeului. El încercat să treacă ilegal din Ucraina

Vasile Dale

PERCHEZIȚII CU SCANDAL – URMARE NUNTĂ: Polițiștii caută 350 de suspecți de COVID! Un procuror DNA naș? Lista cu numele acestora a fost ascunsă

Redactie

FOTO/VIDEO – INTERVENŢIE LA TĂUŢII DE SUS: Bărbat accidentat de copacul pe care-l tăia în Pădurea Valea Gordanului – ACTUALIZARE

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.