Important

Jandarmii maramureşeni, la datorie şi în acest weekend

Jandarmii montani maramureșeni sunt la datorie și asigură măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării evenimentelor sportive specifice sezonului de iarnă din acest sfârșit de săptămână.
Începând de sâmbătă și până duminică, jandarmii montani de la Borșa asigură măsurile de ordine publică pe timpul evenimentului ,,Bucurie în mișcare” care se desfășoară pe Pârtia Olimpică Borșa. În celelalte patru staţiuni montane de la Cavnic, Șuior, Țibleș și Valea Vaserului prevăzute cu posturi montane, jandarmii sunt la datorie și acţionează pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional, pentru informarea, îndrumarea şi acordarea de asistenţă turiştilor aflaţi în dificultate în zona de responsabilitate.
De asemenea, jandarmii maramureșeni, alături de polițiști de frontieră, pompieri, polițiști, de reprezentanții Biroului pentru Imigrări al județului Maramureș, de autoritățile județene și locale, voluntari și reprezentanți ai societății civile, acționează în aceste zile în sprijinul persoanelor care au sosit în județul Maramureș, venind din Ucraina.
Totodată, jandarmii maramureșeni participă la menţinerea ordinii şi siguranţei publice în sistem integrat împreună cu Poliţia, prin patrule mixte şi patrule de jandarmi în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică pe raza întregului judeţ.
Pentru un sfârşit de săptămână fără evenimente negative, recomandăm iubitorilor sporturilor de iarnă să nu coboare pe pârtiile de schi utilizând sănii, dispozitive improvizate sau alte materiale și nu în ultimul rând, să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS CoV 2 iar în cazul unui accident pe pârtia de schi sau când sunt martorii savârșirii unor fapte de natură antisocială, să se adreseze direct echipajelor de janda

Te-ar putea interesa si

CEREMOMIE LA ISU MARAMUREŞ: Înaintări în grad și depunere jurământ

Redactie

DIN CAUZA LEGII MARŢIALE DIN UCRAINA: Lanţul uman al păcii pe podul de peste Tisa a fost anulat

Redactie

ŞOFERI CERTAŢI CU LEGEA: Cercetați pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult