EvenimentMaramuresul Istoric

ÎNȚEPATUL ZILEI: În condițiile în care toți frontieriștii sigheteni fac tot ce se poate pentru refugiații de război, trebuie să existe și unul care se dă rotund



De zece zile de când Rusia a decis să înceapă războiul împotriva Ucrainei, Punctul de trecere a frontierei (PTF) Sighet a devenit o poartă de acces importantă pentru refugiații nevinovați care fug din calea războiului. Autorități locale, ONG-uri, voluntari și oameni simpli și-au pus forțele în ajutorul refugiaților: îndrumare, transport, mâncare, cazare etc.

La fel de mult s-au implicat mai toți polițiștii de frontieră sigheteni în a-i ajuta atât pe refugiați cât și pe reprezentanții autorităților locale, voluntari etc. să își facă treaba cât mai eficient.

Din păcate, în orice breaslă trebuie să existe uscătura din pădure sau înțepatul. Este și cazul unui ofițer din cadrul ITPF Sighetu Marmației pe care, în seara zilei de 5 martie a.c., l-a apucat brusc birocrația și i-a urcat șefia la cap. De zece zile reprezentanții Primăriei și ale altor autorități intră în punct de zeci de ori pe zi pentru a discuta probleme organizatorice cu cei de la cortul SMURD sau de la Punctul mobil de comandă și niciodată nu a fost nicio problemă. Totul a decurs fără nicio problemă până ce i-a urcat unui șefuleț cu stele funcția la cap și a început să se isterizeze și să urle la un reprezentant al Primăriei că nu mai are ce intra în punct fără aprobare (sic!) și a strigat la subofițeri să îi scoată pe toți afară și a arătat că va face el ordine acolo.

Probabil că ofițerul în cauză se credea în continuare pe tarlaua de la Valea Vișeului și că vorbește cu contrabandiștii la o șeptică. Încă nu s-a prins că este în Sighet, dar mai are timp că este tânăr. Dacă tot dorește să facă ordine, îi recomandăm să caute o mătură și să facă ordine lună și bec – poate ar fi singura ordine de care este capabil.

Păcat că astfel de personaje vin să umbrească toate eforturile celorlați colegi frontieriști, care arată semne profunde de umanitate față de cei obidiți de soarta unui război nedrept.

Sursa Sighet247

foto arhivă

Te-ar putea interesa si

COD PORTOCALIU: Localitatea Copalnic Mănăștur a fost lovită de o furtună violentă (foto/video)

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: O familie din Ucraina și-a văzut moartea cu ochii pe Bd. Independenţei din Baia Mare. Doua masini distruse și un stâlp rupt. Șoferul vinovat era beat (ACTUALIZARE)

Redactie

LA RUSCOVA TIMPUL A STAT PE LOC: O bătrână din sat pleacă dimineaţă după pâine, peste dealuri, şi ajunge seara

Vasile Dale

1 mesaj

Aranyosi Gavril martie 6, 2022 at 3:07 pm

De ce nu-i spuneti numele sa-0l cunoastem si noi pe acest infumurat,pacat ca sint asemenea specimene care ar trebui aruncate la gunoi, pur si simplu.Rusineeeeeeeeeeeeeeeee.

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult