Sport

ANIVERSARE: Sport Team Baia Mare, 10 ani de activitate

Duminică, 6 martie, echipa de fotbal old boys Sport Team Baia Mare a sărbătorit 10 ani de la înființare. Fiind luna Mărțișorului și sărbătoarea femeii, jucătorii și-au invitat la eveniment soțiile ori prietenele.
În deschidere, președintele clubului, Ioan Marchiș, a cerut să se țină un moment de reculegere în memoria lui Alexandru Bela, arbitrul care a fost alături de echipa Sport Team prin arbitrarea a nu mai puţin de 129 meciuri din cele 164 disputate în cei zece ani de activitate sportivă.
A urmat felicitarea tuturor femeilor prezente la eveniment, fiindu-le oferite câte o floare prin secretarul clubului, Edy Costin. și jucătorul Bogdan Țentea.
În continuare au fost premiați nouă jucători care au activat zece ani la echipă, încă de la înființare, precum și jucătorii care sunt și ei de cinci ani la echipă.
Ioan Marchiș a primit din partea echipei o distincție pentru întreaga activitate în calitate de președinte, antrenor și jucător, iar Alin Gavrilă, de asemenea, pentru loialitatea și perseverența de care a dat dovadă în calitate de fost președinte timp de patru ani și de jucător activ la echipă.


Tot distincție a primit și vicepreședintele Bogdan Trif, pentru sprijinul financiar anual acordat echipei.
Au fost premiați și cei mai buni jucători ai echipei în cei zece ani de activitate, astfel: cel mai bun jucător – Rareș Pop-Popescu, golgheter – Bogdan Bîrle și cei trei portari – Darius Mihuț, Edy Costin și Dănuț Triff, precum și cei mai buni jucători în anul 2021 – :Cristian Bărbos, Bogdan Bîrle, Rareș Pop-Popescu, Darius Mihuț, Daniel Luputi și Vasile Terec.
S-au mai acordat diplome pentru garderobierul și căpitanul echipei Vasile Terec, firmei de spălătorie administrată de Marian Sabadâș, fotografului-editor Călin Bud și celor mai noi jucători la echipă.
Pentru promptitudine și obiectivitate în prezentarea activităţilor sportive, clubul a acordat câte o diplomă mass-media locală, respectiv Graiul Maramureșului, Baia Mare Sport, vasiledale.ro și Tl+ Baia Mare.
La aniversare au fost prezenți și foștii jucători ai echipei, Cristian Bogdan și Mario Bela, care au primit și ei câte o diplomă.
Atmosfera a fost întreținută de formația de muzică populară condusă de Marian Sarmași, solistă Bianca Jarda.

Mai multe imagini de la eveniment aici



Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: Jumătate din echipa de fotbal a Minaurului confirmată pozitivă. DSP tace şi acum (ACTUALIZARE)

Redactie

FOTBAL OLD BOYS: Neighbors Team Baia Mare – Sport Team Baia Mare 6-5 (4-1)

Vasile Dale

FOTO: Podium pentru Clubul Sportiv Municipal Baia Mare la Campionatul Național de Talere

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult