Important

Anca Hendea, numită secretar de stat la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse

Inspectorul școlar general al județului Maramureș, Anca Hendea, a fost numită prin decizia prim-ministrului Nicolae Ciucă în funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, decizia fiind publicată pe 26 aprilie în Monitorul Oficial.

Promovarea la nivelul echipei guvernamentale vine ca o recunoaștere a activității intense desfășurate la nivelul Inspectoratului școlar al județului Maramureș și al succeselor obținute în cei trei ani de mandat.

,,Mulțumesc Premierului pentru încredere și, desigur, colegilor mei din conducerea PNL Maramureș care m-au susținut pentru a ocupa funcția de secretar de stat la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Încrederea tuturor mă onorează și mă determină să îmi folosesc întreaga experiență în îndeplinirea atribuțiilor pe care le voi avea la minister. Sunt multe proiecte care vizează politicile de tineret, susținerea familiilor și, cu siguranță, vom reuși să le implementăm, așa cum s-a angajat întreaga echipă guvernamentală.
La capătul celor aproape 2 ani și jumătate de mandat la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, le mulțumesc în mod special colegilor mei din Inspectorat, alături de care am muncit intens și am depășit provocări neașteptate, precum pandemia sau războiul din vecinătatea județului nostru. Am început împreună multe proiecte importante pentru dezvoltarea și modernizarea educației maramureșene și am convingerea că acestea vor continua, spre binele elevilor, prin respectarea legalității și a interesului superior al elevilor,,,
a scris Anca Hendea pe o rețea socială.

Te-ar putea interesa si

Vasile VLAȘIN: Greșeala pe care o faci când ”bați pe spate” pe cineva care s-a înecat: ”Faci mai mult rău decât bine” | Manevra care poate salva vieți (VIDEO)

Vasile Dale

INCENDII ÎN WEEKEND: Pompierii maramureșeni au intervenit la cinci situații de urgență

Vasile Dale

Acțiuni în Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei polițiștilor specializați în investigarea criminalității economice

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.