Important

Campania de sprijin pentru Ucraina continuă în Maramureș

Autoritățile județene împreună cu ONG-urile partenere, societatea civilă și mediul de afaceri continuă să organizeze campanii de sprijin pentru Ucraina, în care s-au implicat și alte țări europene, oferind ajutor considerabil pentru vecinii noștri de peste Tisa.

Astfel, în perioada 18-28 aprilie, transporturile cu ajutoare pentru Ucraina au continuat să ajungă la depozitul din Halmeu, de unde, ulterior, au fost trimise unde este mare nevoie de ele. În 18 aprilie, din Flevoland, Olanda, a ajuns la Halmeu un transport cu încălțăminte, îmbrăcăminte și alimente. De asemenea, tot aici au fost descărcate și două TIR-uri de la departamentele franceze Tarn și Aude. S-au primit alimente, medicamente, seringi, materiale de igienă, saltele, lenjerii de pat, îmbrăcăminte. Cu sprijinul Clubului Rotary Rahiv și Rotary Club Baia Mare 2005 acestea au ajuns în Ucraina.

În aceste zile de la Mănăstirea Ortodoxă Ucraineană ”Adormirea Maicii Domnului” din Rona de Sus, împreună cu primăria comunei, s-au făcut donații importante pentru ucraineni. Din depozitul de la Halmeu s-a pregătit un transport de 11.000 kg, s-au încărcat 20 de paleți de haine pentru copii și adulți, precum și 88 de colete cu haine în greutate de 500 kg, dar și 10 paleți cu zahăr, făină, ulei și conserve, medicamente și produse casnice. Transportul este posibil grație sprijinului oferit de Episcopia Ortodoxă a Basarabiei de Sud, păstorită de Episcopul Veniamin Goreanu.

La depozitul din Halmeu au ajuns, în 26 aprilie, șase TIR-uri de ajutoare venite din Germania. S-au primit cantități importante de suc, apă, mâncare pentru copii și scutece. Transporturile sunt trimise prin implicarea Forumului German și a Asociației Bayerische Kinderhilfe Rumänien.

Ajutoarele depozitate la Halmeu au fost încărcate în cinci TIR-uri care au ajuns în Mukacevo, dintre care o parte au fost preluate de două TIR-uri din Odessa, un transport a ajuns în Dnipropetrovsk, două la Rotary Ujgorod și Rahiv, un altul la Forumul German din Mukacevo, iar unul cu medicamente a venit prin Clubul Rotary din Italia și a mers la Clubul Rotary din Ujgorod. La Halmeu a ajuns și un TIR trimis de Administrația de Stat din Ujgorod fiind încărcat cu cele necesare pentru ucrainenii care își apără teritoriul.

Din depozitul de la Casa Armatei Baia Mare s-au distribuit alimente și produse de igienă pentru patru familii de ucraineni cazați în Baia Mare și Cavnic. Tot aici a ajuns o autoutilitară cu produse de igienă și haine donate de Primăria comunei Fărcașa. De aici s-a trimis spre depozitul din Sighetu Marmației o mașină cu saci de dormit, pături și lenjerii de pat pentru a fi trimise în Ucraina.

În 28 aprilie, un grup de 173 de copii din centre de plasament din Ucraina și însoțitorii lor au intrat în România pe la Halmeu, de unde au fost preluați de reprezentanți DGASPC Maramureș, care i-au adus în Baia Mare unde li s-a oferit cazare, masă caldă. Aceștia vor pleca în data de 1 mai spre Turcia de pe Aeroportul Internațional Maramureș.

Te-ar putea interesa si

BILANŢ ISU MARAMUREŞ OPT LUNI: Peste 5.000 de intervenţii, peste 220 de focuri lichidate

Redactie

BILANŢ: Mandate de executare a pedepsei închisorii, o persoană reținută şi patru ordine de protecție provizorii emise de polițiștii maramureșeni

Redactie

AL CÂTELEA? / ACTUALIZARE: Două mașini s-au izbit violent lângă o benzinărie din Baia Sprie. Ce spun poliţiştii (FOTO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.