Sport

FOTBAL OLD BOYS, MECI REVANȘĂ: Neighbors Team Baia Mare – Sport Team Baia Mare 1-3 (0-1)


Meciul revanșă dintre cele două echipe s-a desfășurat vineri, 13 mai, pe terenul din Băița, scorul în partida anterioară, din 29 aprilie, fiind 3-2 în favoarea celor de la Neighbors Team Baia Mare.
Într-o atmosferă deosebită atât la marginea terenului, cât și în tribune și în spirit de fair-play, meciul a fost foarte tacticizat mai ales în prima repriză, când antrenorii celor două echipe au încercat să-și mobilizeze jucătorii atât pentru a marca, dar și să nu primească gol.
În acest meci, considerat o mare revanșă, cei care dominat în mare parte jocul au fost oaspeții (Sport Team), care au încercat să înscrie chiar de la început, însă doar impreciziile atacanților Bărbos și Bîrle au făcut ca scorul să nu se modifice.
În min. 18, Rareș Pop-Popescu, cel mai bun jucător de la Sport Team, îl deschide foarte bine în adâncime pe Cristi Bărbos, acesta înaintează cu mingea spre poartă apărată de Waldemar Tomoiagă și de la aproximativ 10 metri marchează pentru, 0-1.
În continuare se joacă pe „contre”, însă cei ce ratează o ocazie clară de a marca sunt cei de la Neighbors, în min. 35, prin jucătorul Codruț Uță, care scapă singur pe un contraatac, acesta încearcă să dribleze și portarul Darius Mihuț, dar nu reușește, fiindu-i „furată” mingea chiar de la picioare.
Prima repriză se încheie cu 1-0 pentru Sport Team, deși aceștia puteau mări avantajul în minutul 40 prin Bogdan Bîrle, care în loc să paseze la un coechipier, ce era liber în fața porții, a încercat să-l învingă pe colțul scurt, pe Waldemar Tomoiagă, însă acesta i-a ghicit intenția și „a fost la post”.
În partea a două a jocului, tot cei de Sport Team au fost mai prezenți în joc și în min. 65, Bogdan Bîrle preia o minge primită în apropierea suprafeței de pedeapsă, de la Ovidiu Dărăban, driblează doi apărători de la Neighbors Team și de la aprox. 8 m. șutează „sec” în dreapta portarului Sergiu Man (0-2).
În min. 78, la un corner executat foarte bine de Ovidiu Dărăban, peste apărătorii echipei gazdă, Cristi Bărbos reușește să „împingă” mingea în poartă, mărind avantajul celor de la Sport Team la 3-0.
Până la final, gazdele reușesc golul „de onoare”, prin Codruț Uță (1-3 în min.86) și astfel meciul se încheie meritat cu victoria celor de Sport Team.
După cele două reprize de joc a urmat o a treia „repriză”, care s-a ținut tot la firul ierbii.
Arbitrajul foarte bun a fost asigurat de Sebastian Pop, Ciprian Pop și Cristian Sasu.


Echipele:

Neigbors Team: Sergiu Man, Waldemar Tomoiagă, Dinu Bumb, Dani Coman, Răul Chira, Radu Biba, Adrian Dan, Cristian Bora,Ovidiu Temian, Florin Lazăr, Marius Crișan, Codruț Ută, Nelu Dunca, Flaviu Firisan, Vasile Sacui și Daniel Moje.Antrenor Flaviu Crișan.
Sport Team: Darius Mihuț, Gheorghe Mateaș, Bogdan Țentea, Virgil Rațiu, Dorin Avram, Marius Cardos, Vasile Terec, Rareș Pop-Popescu, Ovidiu Dărăban, Marius Hindli, Daniel Lupuți, Ionuț Pop, Marian Sabadâș, Ciprian Coste, Cristian Bărbos, Bogdan Bîrle, Alin Gavrilă, Florea Florin, Bogdan Trif și Edi Costin.Antrenor principal Ioan Marchiș, secund Darius Mihuț.
Pentru cei de la Sport Team urmează un meci cu AS VITAL Baia Mare miercuri, 18 mai.

Te-ar putea interesa si

DANS SPORTIV: Sportivi de la Prodance 2000 la Campionatul Național, la Piatra Neamţ

Vasile Dale

CROSUL SĂLCIUA TRAIL RUN: Aristotel Rudolf Felker a reprezentat Spitalul Județean Baia Mare și a ocupat locul 2

Vasile Dale

ÎNOT MASTERS: O zi de excepție pentru sportivii de la Gold Stars Baia Mare (galerie foto)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.