Al doilea caz şocant petrecut la Sighetu Marmaţiei în decurs de o lună. De această dată totul s-ar fi petrecut azi noapte într-o locuinţă din Sighetu Marmaţiei ce aparţine unei fundaţii din Italia.
Conform surselor noastre femeia de 35 de ani a ajuns la Sighet din gara din Liov, împreună cu fetiţa ei de aproximativ un an. Au fost preluate, la PTF Sighetu Marmaţie, de ASSOC Maramureş şi se pare că le-au repartizat unei fundaţii italiene care le-a asigurat cazarea.
Azi noapte ucraineanca s-a trezit cu un bărbat (cetăţean italian, voluntar la organizaţia religioasă) peste ea în pat care ar fi violat-o. Femeia povesteşte cu groază că nu a putut să strige după ajutor, de frică să nu-şi trezească fetiţa.
Astăzi ea s-a prezentat la sediul Poliţiei Sighet şi a povestit cu groază clipele prin care a trecut. A fost luată de la cazare şi dusă în alt loc, iar mâine va fi dusă la Institutul de Medicină Legală din cadrul Spitalului de Urgenţă Baia Mare, unde medicii urmează să stabilească dacă faptele sunt reale.
Actualizare – IPJ MARAMUREŞ
Poliția Sighetu Marmației a fost sesizată azi prin plângere despre faptul că o femeie în vârstă de 34 de ani ar fi fost agresată sexual în cursul nopții trecute de un bărbat în vârstă de 54 de ani.
Femeia este cetățean ucrainean și era cazată la o asociație din municipiu.
Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili starea de fapt iar victima a fost prezentată la Spitalul Municipal pentru a fi examinată de medicii specialiști.
Polițiștii continuă cercetările iar la finalizarea lor vor fi dispuse măsurile legale.
Citeşte şi
1 mesaj
ciudat , sa astepti pana a 2 zi , pentru examenul medico-legal !!!!!dar daca e adevarat , ala trebuie legat de un stalp , castrat si reciclat vreo 3 cauciucuri pe el !!!!