Important

Vehicul urmărit de autoritățile franceze, depistat în Baia Mare

Ieri, 17 mai, polițiștii I.P.J. Maramureș – Serviciul de Investigații Criminale, acționând pe raza municipiului Baia Mare, în baza planului de acțiune CARBACK, ce se desfășoară la nivel național, au identificat o motocicletă care figura în aplicațiile SINS Schengen și e-ASF Vehicule Interpol ca bun urmărit de autoritățile din Franța din luna aprilie 2019.
Motocicleta a fost găsită în posesia unu băimărean care a declarat că a achiziționat-o în data de 13 mai, în urma unui anunț de vânzare postat pe un site de profil, de la un bărbat domiciliat în oraș Dolhasca, județul Suceava, contra sumei de 2.000 euro.
În continuare se efectuează verificări suplimentare prin intermediul C.C.P.I .– Biroul SIRENE pentru clarificarea împrejurărilor în care bunul a fost pus în urmărire de către autoritățile franceze, urmând a se dispune măsuri legale în funcție de comunicările primite.

52 infracțiuni de contrafacere de mărfuri

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice continuă acțiunile pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea faptelor ilicite care se comit pe domeniul contrafacerii de mărfuri. Ieri, 17 mai, aceștia au verificat 14 societăţi comerciale şi 5 persoane fizice care desfășoară activități de comerț în municipiul Baia Mare și au constatat 52 de infracţiuni de contrafacere de mărfuri care urmează să facă obiectul mai multor dosare penale.
Totodată, au fost indisponibilizate în vederea efectuării de cercetări, 358 produse susceptibile a fi contrafăcute, respectiv obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte și seturi de jucării care poartă însemnele unor mărci înregistrate, în valoare de aproximativ 90.000 lei.
În continuare, sub supravegherea procurorului de caz, urmează să se efectueze acte de urmărire penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, fapte prev. și ped. de art. 102, alin. 1, lit. b, din Legea nr. 84/1998, în vederea identificării și tragerii la răspundere a persoanelor implicate.

Te-ar putea interesa si

Nici o zi fără prevenirea  consumului de substanțe interzise…

Vasile Dale

IONEL BOGDAN: UN ALT CONTRACT DE FINANȚARE SEMNAT. DOTĂM SECȚIA DE NEONATOLOGIE CU APARATURĂ DE ULTIMĂ GENERAȚIE

Redactie

MESAJUL POLIȚIEI ROMÂNE LA ÎNCEPUT DE AN ȘCOLAR

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.