Important

Gheorghe Șimon, deputat PSD: „Simplificăm procedura de adopţie. Fiecare copil aflat în situaţie de risc trebuie ajutat!”

PSD simplifică procesul de adopție din România și realizează, în premieră, o centralizare la nivel național cu privire la copiii aflați în situații de risc și la familiile vulnerabile. Ministrul Gabriela Firea a semnat contractul pentru realizarea sistemului informatic național în care vor fi incluși toți acești copii. Instituțiile din domeniul protecției copilului și adopției vor avea acces la o platformă digitală, vor ști care este situația acestor copii și iar procesul de adopție va fi mai ușor de parcurs de părinții adoptatori și de autorități.
„Multe familii au pierdut şansa unică de a deveni părinţi pentru că au renunţat, sătui de proceduri greoaie şi stufoase. Mulţi copii s-au «pierdut» pentru că nu apăreau nicăieri, pentru că nu ştia nimeni de ei. Aceste lucru trebuie să înceteze! Simplificăm procedura de adopţie. Fiecare copil aflat în situaţie de risc trebuie ajutat”, a declarat Gheorghe Şimon, deputat PSD de Maramureş.
Noul sistem va sta la baza Legii prevenirii separării copilului de familie și a Observatorului Național al Copilului. Sistemul Informatic Național va înlocui actualele baze de date și arhive electronice folosite de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.
Proiectul costă 9 milioane de euro, dintre care aproape 8 milioane de euro sunt fonduri europene nerambursabile Noul sistem informatic va fi gata până la jumătatea anului viitor.

Te-ar putea interesa si

COOPERARE ROMÂNO-AMERICANĂ: Grupare infracţională specializată în fraude informatice destructurată

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO – Party-uri ILEGALE cu zeci de tineri ținute în locații secrete din MARAMUREȘ. Cu sprijinul ”specialiștilor” din CJSU Maramureș, polițiștii au dat cu bâta-n baltă și nu au prins pe nimeni – ACTUALIZARE

Vasile Dale

AFACERI LA FEMININ: Cel mai mare eveniment de business dedicat femeilor are loc în Baia Mare

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult