Important

PAȘAPORT PENTRU VACANȚĂ: Program de lucru cu publicul special la Serviciul de Pașapoarte Maramureș, în data de 1 iunie

Programul de lucru cu publicul la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Maramureș, în data de 1 IUNIE, pentru primirea cererilor de eliberare a pașaportului pentru MINORI, se va desfășura în intervalul orar 08.00 – 16.00. Activitatea cu publicul, în data de 1 iunie a.c., se va desfășura la trei ghișee.

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, structurile de pașapoarte își deschid porțile și îi așteaptă pe copii cu surprize inedite în cadrul evenimentului PAȘAPORT PENTRU VACANȚĂ.

Astfel, pe data de 1 Iunie, Serviciile Publice Comunitare de Pașapoarte vor prelua cereri de eliberare a pașapoartelor pentru minori. Aceștia se pot prezenta singuri (în cazul minorilor cu vârsta peste 14 ani, cu declarație din partea părinților autentificată în țară de notarul public, iar în străinătate la misiunile diplomatice sau oficiile consulare) sau însoțiți de părinți (în cazul minorilor cu vârstă mai mică de 14 ani, conform prevederilor legale), pentru a depune cererea de eliberare a pașaportului, fără a fi nevoie de programare prealabilă.

De asemenea, reamintim persoanelor care vor solicita depunerea cererii de eliberare a pașapoartelor pentru minori să consulte pagina de internet www.pasapoarte.mai.gov.ro, pentru a se asigura că au asupra lor toate documentele necesare, inclusiv chitanța de plată a contravalorii pașaportului.

Pașaportul se eliberează în termen de 5 zile lucrătoare. În context, precizăm că în perioada 16-22.05.2022, la nivel național, timpul mediu de eliberare a pașapoartelor simple electronice a fost de 2,62 zile.

Te-ar putea interesa si

DOSAR DE EVAZIUNE FISCALĂ: Aplicația folosită de patroni de restaurante și baruri pentru a nu înregistra toate vânzările. „Este legală, însă poate fi utilizată într-un anumit mod”

Redactie

VIDEO – ALARMĂ ÎN BAIA MARE: O femeie s-a rătăcit la cules de castane. Femeia a fost găsită (ACTUALIZARE)

Redactie

LANSAREA UNUI NOU NUMĂR AL REVISTEI MEMORIA ETHNOLOGICA

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.