Eveniment

RUTIERE ÎN WEEKEND: Urmărire în trafic, băuţi şi fără permis la volan, accidente

În noaptea de 29 mai, polițiștii băimăreni au procedat la urmărirea unui autoturism, folosind semnalele luminoase și acustice din dotarea autospecialei, pornind de pe strada Gării din municipiu.

La intersecția bulevardului Republicii, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a intrat în coliziune cu peretele unui imobil, rezultând avarierea autoturismului. După producerea impactului, conducătorul auto a părăsit autoturismul și a fugit către unul dintre imobile, fiind urmărit de polițiștii băimăreni, care l-au prins și l-au identificat.
Polițiștii au constatat faptul că este vorba despre un bărbat de 32 de ani din Cavnic. În urma testării cu aparatul etilotest, i-a rezultat o concentrație de 0.66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale și recoltării de mostre biologice de sânge.

Totodată, polițiștii băimăreni au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pe numele acestuia pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.



Astăzi, față de bărbatul de 32 de ani din Cavnic a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

****

Sâmbătă, 28 mai, polițiștii Secției 7 Suciu de Sus, au efectuat semnal de oprire regulamentar unui autoturism, care circula pe D.J. 109U, în localitatea Băiuț. Conducătorul autoturismului și-a continuat deplasarea, ieșind de pe drumul județean și, după o urmărire de aproximativ 1 km, pe o stradă, s-a reușit blocarea și oprirea autoturismului.
La volanul acestuia, polițiștii au identificat un bărbat de 35 de ani din Băiuț, iar în urma verificărilor efectuate au constatat faptul că nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, i-a rezultat o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Față de acesta, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale și au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

****

Accident rutier în Budești

Duminică, 29 mai, polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au fost sesizați despre faptul că pe D.J. 109, la intrare în localitatea Budești a avut loc un accident rutier.
La fața locului, polițiștii au constatat faptul că, un bărbat de 78 de ani din Giulești a condus un autoturism înspre Budești, iar, la un moment dat, a intrat în coliziune laterală cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 60 de ani din Berbești.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a unui pasager din partea dreaptă, respectiv un bărbat de 72 de ani din Giulești, care a fost transportat la Spitalul din Sighetu Marmației pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cazul conducătorului auto de 78 de ani, care a fost testat cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,56 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Ambilor conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

*****

Prinși în trafic

Șase bărbați și tineri au fost depistați de polițiștii maramureșeni în acest week-end conducând autoturisme concomitent cu săvârșirea unei infracțiuni rutiere.
Astfel, patru dintre aceștia, în vârstă de 28, 30, 34 și 39 de ani din Oarța de Jos, Borșa, Asuaju de Jos și Bârsana au condus autoturisme fără a deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicul. Un alt tânăr de 28 de ani din județul Arad a fost identificat în trafic pentru comiterea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul.
Totodată, un bărbat de 56 de ani din Baia Mare și un tânăr de 28 de ani din Oarța de Jos au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultându-le valori de 1,40 și 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Condamnat pentru comiterea de infracțiuni rutiere

Vineri, polițiștii Secției 4 Leordina au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Vișeu de Sus, pe numele unui bărbat de 41 de ani din Repedea.
Acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an, 7 luni și 10 zile pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducere unui vehicul fără a deține permis de conducere.
Bărbatul a fost depus la Penitenciarul Baia Mare în vederea executării pedepsei.

*****

Acțiuni din acest weekend la nivelul județului Maramureș

Vineri, 27 mai, în intervalul oara 07.00-13.00, polițiștii Secției 7 Suciu de Sus, cei ai Serviciului de Ordine Publică și Grupa Canină, au desfășurat o acțiune în mediile rurale din satele Vălenii Lăpușului, Trestia și Făurești, precum și pe DJ 109 F, DJ 171 și DJ 171 A care a avut ca scop prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul silvic, a celor de natură judiciară, verificarea respectării regimului domicilierii şi reședintei, respectarea normelor privind circulația pe drumurile publice și asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, verificarea modului de respectare a legislației privind deșeurile .
Astfel, au fost legitimate aproximativ 90 de persoane și în urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale la Legea 61 din 1991, O.G. 34 din 2008 și O.U.H. 195 din 2002.
De asemenea, polițiștii au dispus reținerea a două certificate de înmatriculare.

****

Totodată, și Serviciul Rutier Maramureș, în colaborare cu Serviciul Rutier Sălaj și cu polițiștii din Șomcuta Mare și Ulmeni au executat acțiune în sistem cascadă pentru combaterea excesului de viteză.
Polițiștii rutieri au aplicat 145 de sancțiuni contravenționale, din care 95 pentru nerespectarea vitezei legale. Unui număr de 32 de conducători auto le-au fost reținut permisul de conducere și retrase trei certificate de înmatriculare.
Tot în acest week-end, în zilele de sâmbătă și duminică, polițiștii din Târgu Lăpuș și cei ai Secției 7 Suciu de Sus, au organizat o acțiune având ca principal obiectiv prevenirea și combaterea faptelor ilicite ce se comit la regimul silvic, precum respectarea legislației rutiere. Polițiștii au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 15.000 de lei, fiind reținute un permis de conducere și un certificat de înmatriculare.

Te-ar putea interesa si

VIDEO: Plictisiți de moarte inspectorii DVSA Maramureș nu au găsit nicio neregulă la abatorul din Ardusat. Află toate explicațiile

Vasile Dale

Exclusiv foto/video: O femeie refugiată din Ucraina, susține că a fost violată de un italian cu copilașul în cameră – actualizare

Redactie

VIDEO EXCLUSIV – Borșenii care s-au legat cu lanțuri și au dormit în fața Parlamentului European și CEDO au fost primiți înăuntru

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult