Important

Primul loc de joacă și recuperare pentru persoane cu dizabilități din Baia Mare va fi inaugurat sâmbătă


Sâmbăta, 4 iunie, orele 14:00, în Parcul Central Baia Mare va avea loc inaugurarea primului loc de joacă și recuperare pentru persoane cu dizabilități, din Baia Mare.

John Steinbeck spunea că “Nevoia este îndemn către idee, și ideea, îndemnul către acțiune “. Acesta a fost motto-ul nostrul când ne-am propus sa oferim persoanele cu dizabilități din comunitatea noastră un loc de joacă gandit pentru ei și nevoilor lor.


„Noi, Rotaract Baia Mare, am avut sprijinul Lidl România și al Fundației Comunitare Oradea pentru accesarea fondurilor necesare achiziționării acestor echipamente. De asemenea, acest loc de joacă și recuperare nu se putea realiza fără sprijinul și implicarea Primăriei Baia Mare, a Direcției de Asistență Socială Baia Mare și Serviciul Public Ambient Urban a Municipiului Baia Mare, cu care am avut o colaborare și un parteneriat fructuos și armonios.
Asociația Rotaract Baia Mare, în realizarea acestui loc de joacă și recuperare, a achiziționat echipamentele și serviciile de montare a acestora, alocând în total un buget de 188,093 lei din care 172200 lei au fost donați de către Lidl România și Fundația Comunitară Oradea”, spun reprezentanţii Rotaract.

Un studiu realizat de Organizaţia Naţiunilor Unite arată că în jur de 10% din populaţia lumii, 650 de milioane de oameni, trăiesc cu o dizabilitate, aceasta fiind considerată cea mai mare minoritate din lume. Obiectiv vorbind, dizabilitatea este o parte a realităţii noastre, este ceva cu care toată lumea se confruntă în mod normal cel puţin o dată în viaţă – fie venim în contact prin intermediul cuiva apropiat, fie ni se întâmplă personal, pe un termen mai lung sau mai scurt, cu o complexitate mai mult sau mai puţin pronunţată.
Prin acest proiect ne-am dorim să spargem aceste bariere și să deschidem poarta dezvoltării și incluziunii sociale pentru această categorie de persoane prin crearea unui spațiu de joacă incluziv si adecvat nevoilor lor.

Te-ar putea interesa si

CAMPANIE DRIVE-THROUGH: Vaccinare fără programare la Value Centre

Redactie

EVENIMENT LA MUZEUL SATULUI: Clacă de coasă în satul de deal

Vasile Dale

Gavra Bogdănel: “E timpul să fim uniți, nu dezbinați”

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.