BREAKING NEWSEvenimentSport

EXCLUSIV: Un fotbalist din Baia Mare în lotul național al României U19 cu care se va ataca Euro U1

Băimăreanul Paul Coza face parte din lotul convocat de Adrian Vasâi pentru cel de-al doilea stagiu de pregătire al naționalei U19 care se desfășpară începând de astăzi la Centrul Național de Fotbal Buftea. Ulterior se merge la EURO U19 2021 care se va desfășura în Slovacia. Băimăreanul a participat și la primul stagiu de pregătire efectuat la Miercurea Ciuc.

Paul Coza are 18 ani. Este jucătorul formației FCSB, fiind împrumutat la Unirea Constanța. Acesta ne-a acordat un interviu în exclusivitate.

Pentru cititorii noștri din Maramureș, prezintă-te în câteva cuvinte. Cine ți-a pus ”ghetele” în picioare?

La 7 ani am început fotbalul la echipa ”Mara” Baia Mare. Primul meu antrenor a fost Attila Piroska. După câțiva ani am ajuns la clubul patronat de Robert Kiss, FC Kiss Baia Mare. Acolo l-am avut antrenor pe domnul Ciprian Danciu.

La FCSB am ajuns în vara anului 2018. În această ediție de campionat am jucat la Unirea Constanța, în liga 2.

Cum ai ajuns la naționala României?

La echipa națională au fost mai multe acțiuni la care am participat. Cele doua stagii de pregătire la care particip acum sunt de departe cele mai importante din viața mea de sportiv. Sper ca totul să fie bine și să mă aflu printre cei 20 de fotbaliști care vor juca la Euro U19 Slovacia.

Planuri de viitor?

Acum mă concentrez 100% pentru echipa națională, pentru acest turneu final european. Îmi doresc apoi să ajung la un nivel înalt, să joc în prima ligă, să joc de ce nu la o formație din străinătate. Dar pentru a mi se împlini toate obiectivele și visele trebuie să fiu sănătos. Să mă pregătesc temeinic și să dau randament maxim în teren.

Lotul convocat de Adrian Văsâi pentru cel de-al doilea stagiu de pregătire al naționalei U19:

portari: Robert Popa (U Craiova 1948), Alexandru Borbei (US Lecce/Italia), Denis Lungu-Bocean (SV Kuchl/Austria), Mihai Pînzariu (CFR 1907 Cluj);

fundași: Alexandru Pantea (FC Hermannstadt), Sergiu Pîrvulescu (Petrolul), Gabriel Dănuleasă, Dan Sîrbu (ambii Farul Constanța), Andrei Coubiș (AC Milan/Italia), Denis Radu (Politehnica Timișoara), Adrian Nicolae (CS Blejoi), Alexandru Șuteu (FCSB), Botond Gergely (FK Miercurea Ciuc);

mijlocași: Nicolas Popescu, Ștefan Bodișteanu, Eduard Radaslavescu, Răzvan Tănasă, Enes Sali (toți Farul Constanța), Andrei Pandele (Metaloglobus), Rareș Ilie (Rapid), Doru Andrei (Politehnica Timișoara), Paul Coza (Unirea Constanța), Aurelian Ciuciulete (FCSB);

atacanți: Andreas Chirițoiu (Unirea Constanța), Luca Andronache (Farul Constanța), Valentin Dumitrache (Academica Clinceni).

România U19 este repartizată în Grupa A la turneul final al EURO 2022 şi va evolua contra echipelor similare ale Italiei (18 iunie, ora 21.00), Franţei (21 iunie, ora 21.00) şi Slovaciei (24 iunie, ora 18.30).

Din Grupa B, fac parte Anglia U19, Austria U19, Israel U19 şi câştigătoarea Grupei preliminare 6 de la Turul de Elită care îşi derulează confruntările în această perioadă (Serbia U19, Norvegia U19, Ucraina U19, Ţările de Jos U19).

Primele cinci clasate la Campionatul European 2022 vor obţine calificarea la turneul final al Campionatului Mondial U20, care va fi găzduit de Indonezia, în 2023.

Te-ar putea interesa si

ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI SĂRBĂTORITĂ ÎN MARAMUREȘ

Redactie

ACTUALIZARE / INCA O TRAGEDIE IN TARA LAPUSULUI: ELECTRICIAN ELECTROCUTAT MORTAL LA ROHIA. BARBATUL AVEA 42 DE ANI, TATA A DOI COPII

Vasile Dale

IARNA S-A INSTALAT LA MUNTE: A nins în Munții Maramureșului

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult