EvenimentNational

S-A ÎNTÎMPLAT ÎN JUDEŢUL VECIN: Poliţişti atacaţi, autospeciala lovită întenţionat

Trei polițiști din județul Satu Mare, aflați în exercițiul funcțiunii, într-o autospecială Dacia Logan, au fost atacați intenționat de către doi indivizi. Agresorii se aflau în două autoturisme și au intrat în coliziune cu mașina Poliției. Unul dintre agresori (K. Tibor, bărbat, 40 de ani, cu antecedente penale) este în arest preventiv, celălalt (B. Tibor, bărbat, 53 de ani, pădurar de meserie, fără antecedente penale) este liber.

Conform informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 01.00, pe Drumul Comunal 4A, pe raza localității Ser din județul Satu Mare. Aflați în serviciul de patrulare, trei agenți de poliție au observat un autoturism suspect, cu numere provizorii de Sălaj, și au pornit în urmărirea acestuia. Suspectul K. Tibor nu a oprit și a intrat cu vehiculul în mod intenționat în autospeciala Poliției. După care individul a mers pe un drum accidentat, iar polițiștii nu au putut continua urmărirea.

Așa că cei trei agenți s-au întors la locul coliziunii pentru a raporta superiorilor ierarhici incidentul. Doar că – din sens opus – a apărut o mașină de teren fără numere de înmatriculare, condusă aparent de B. Tibor, și a intrat în coliziune laterală cu autospeciala Poliției. Agenții au pornit și în urmărirea acestui al doilea agresor, dar nu au putut continua cursa din cauza terenului accidentat.

Ghinionul agresorilor a fost că polițiștii s-au mobilizat foarte rapid și i-au identificat. Unul dintre ei este un pădurar, în vârstă de 53 de ani, din comuna Șamșud, județul Sălaj, iar al doilea este un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din comuna Hodod, sat Nadișu Hododului. județul Satu Mare.

Conform datelor obținute de PresaSM, pădurarul este cercetat în stare de libertate sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere și ultraj. K. Tibor, în schimb, a ajuns după gratii pentru 30 de zile, în urma deciziei magistraților Judecătoriei Carei, fiind cercetat pentru de ultraj, distrugere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Sursa PresaSM

Foto arhivă

Te-ar putea interesa si

Obligativitatea purtării măștilor nu poate fi impusă fără să se ofere cetăţenilor posibilitatea de a le găsi, spune premierul

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Un sighetean a dat nas în nas cu ursul strada Valea Cufundoasa. 3 berbeci măcelăriți la Chiuzbaia. Ursul filmat prin sat

Vasile Dale

LUATĂ PE CAPOTĂ / ACTUALIZARE: O băimăreancă a ieșit de la biserica greco-catolică de la RFN și a fost izbită de mașină (FOTO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.