BREAKING NEWSImportant

Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș: Întâlnire cu liberali maramureșeni în Țara Chioarului

În această seară, am avut o întâlnire de lucru cu liderii organizațiilor liberale din Șomcuta Mare, Boiu Mare, Satulung, Recea, Săcălășeni, Coltău, Coaș, Remetea Chioarului, Mireșu Mare și consilierii locali liberali din aceste zone.

Problemele existente în comunitățile din care fac parte, precum și stadiul proiectelor la care lucrăm în fiecare zi la Consiliul Județean Maramureș au fost principalele teme de discuție ale întâlnirii. De asemenea, am analizat și cele mai bune soluții pentru rezolvarea problemelor comunităților locale, astfel încât să fim cât mai eficienți și pragmatici în realizarea tuturor proiectelor de care maramureșenii au nevoie.

Alături de noi, la această întâlnire, au fost: Doru Lazăr – vicepreședinte CJ Maramureș, Rudolf Ștauder – Prefectul Județului, Cristian Niculescu Tâgârlaș – Senator, Călin Bota – Deputat, Ioan Muntean – Secretar General PNL Maramureș, Consilierii județeni Vasile Alb și Dorin Lucaci și alți colegi liberal.



Le mulțumesc mult tuturor colegilor pentru tot ceea ce fac pentru comunitățile locale și pentru județul nostru!

Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș

Te-ar putea interesa si

Tragedie: Fodomodelul Alexandra Bledea (Maramureş) a decedat la doar 26 ani (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

ABERAŢIE A LA SIGHET: Flashmob în spatiu public, amendat cu 10.000 de lei direct de primar

Redactie

A fost semnat Acordul de Cooperare între Județul Maramureș și Raionul Ungheni din Republica Moldova

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult