BREAKING NEWSEveniment

Activitate preventivă desfășurată de Serviciul Rutier Maramureș și Agenția Națională Antidrog

Ieri, 05 iulie, polițiștii Serviciului Rutier Maramureș și reprezentanții Agenției Naționale Antidrog au desfășurat o activitate de prevenire in rândul conducătorilor auto care au susținut testul de cunoaștere a regulilor de circulație în vederea reducerii perioadei de suspendare.

La activitate au participat 60 de persoane, cărora, polițiștii rutieri le-au prezentat riscul de a produce un accident rutier de către cei care au consumat substanțe psihoactive este foarte mare. Pentru conștientizarea acestui aspect au fost folosiți ochelarii care simulează efectele consumului de droguri.

Totodată, persoanele prezente au fost informate despre pedeapsa pe care o riscă dacă sunt identificați la volanul unui autovehicul sub influența substanțelor interzise, respectiv că această faptă constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau amenda penală și anularea permisului de conducere.

Reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Maramureș le-au prezentat efectele negative ale consumului de substanțe interzise, cel mai afectat organ fiind creierul.

Te-ar putea interesa si

SALVATORI DE SĂRBĂTORI: Pentru 122 de copii din zonele izolate din Borșa a venit Iepurașul (galerie foto)

Vasile Dale

BORŞA: Depistat de polițiști conducând cu o alcoolemie de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat

Redactie

Vitezomani sancționați de polițiștii Serviciului Rutier, în colaborare cu polițiștii sălăjeni. 86 șoferi au rămas pietoni

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.